main logo
2829

Olesea Stamate: Stoianoglo nu are nicio șansă de restabilire în funcție

Președintele Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, nu vede nicio posibilitate de restabilire a lui Alexandr Stoianoglo în funcţia de procuror general.

Olesea Stamate: Stoianoglo nu are nicio șansă de restabilire în funcțieColaj: Știri.md

Comentând decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul lui Stoianoglo, Stamate a reamintit că „CEDO nu spune că activitățile procurorului general nu pot fi evaluate”, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.

Potrivit Olesei Stamate, decizia Curții Europene „nu afectează în niciun fel acțiunile care au fost deja făcute”. Aceasta se referă la evaluarea nesatisfăcătoare a Comisiei, decizia Consiliului Superior al Procurorilor şi semnarea decretului prezidenţial privind eliberarea lui Stoianoglo.

„În ceea ce privește decretul prezidenţial, acesta este contestat în instanţă, pe cale administrativă. Desigur, decizia rămâne la latitudinea instanţei. Dar eu, ca avocat, nu văd cum poate instanţa să anuleze decretul. Decretul a fost semnat la cererea Consiliului Superior al Procurorilor, care, la rândul său, a acţionat în strictă conformitate cu legislaţia care exista la acea vreme”, a spus deputatul.

De asemenea, Stamate a adăugat că Stoianoglo nu poate participa la concursul pentru funcția de procuror general, care se desfăşoară în prezent şi a fost prelungit până la sfârşitul anului.

„Nu poate participa, deoarece acesta ar fi un al doilea mandat pentru el. Iar legea nu-i permite procurorului general să rămână în funcţie mai mult de un mandat”, a conchis Olesea Stamate.

Știri.md amintește că concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general a fost prelungit până pe 29 decembrie, potrivit deciziei Consiliului Superior al Procurorilor.

Pe 23 octombrie, CSP a anunțat concurs pentru selectarea procurorului general, iar până pe 22 noiembrie, data-limită, au depus dosarele două persoane: avocatul Ilie Rotaru și procurorul Igor Demciucin, adjunctul procurorului general interimar.

Amintim că, la data de 24 octombrie, fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că a obținut câștig de cauză la CEDO în una din cele două plângeri depuse. Înalta Instanță a constatat încălcarea dreptului la tribunal și anume dreptul de a contesta decizia Consiliului Superior al Procurorilor din 5 octombrie 2021, în urma căreia a fost suspendat din funcție.

CEDO obligă statul Republica Moldova să-i achite fostului procuror general prejudicii morale de 3.600 de euro. Alexandru Tănase spune că, deși suma prejudiciului este una mică, încălcarea comisă contravine total statului de drept.

Pe 24 octombrie, fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a precizat că pe masa judecătorilor CEDO se mai regăsește o plângere pe cazul său. Potrivit lui Stoianoglo, cea de-a doua plângere vizează arestarea sa abuzivă, în baza unor dosare penale fabricate, din motive politice.

Ministerul Justiției a comunicat că luat act de hotărârea CEDO în cazul fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo. Potrivit instituției, hotărârea devine definitivă la trei luni din momentul publicării. Ulterior, în cadrul procedurii de executare, urmează a fi implementate măsuri de ordin individual, prin achitarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului.

Deputatul PAS Lilian Carp, care a depus o sesizare în 2021 la Consiliul Superior al Procurorilor, în baza căreia a fost suspendat din funcție procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo, spune că de vină pentru decizia CEDO de marți, 24 octombrie, s-ar face procurorii care ar fi acționat intenționat în acest mod.

În cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, după ce Maia Sandu a semnat decretul prin care îl destituie din funcția de șef al Procuraturii Generale, în ciuda deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, Alexandr Stoianoglo a declarat că nu mai speră să fie repus în funcție. Cu toate acestea, el susține că va merge în judecată pentru a-și face dreptate.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării