Concursul pentru funcția de procuror general, prelungit: Decizia CSP
Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general a fost prelungit până pe 29 decembrie, potrivit deciziei Consiliului Superior al Procurorilor.
Chestiunea a fost examinată cu ușile închise. În urma deliberărilor s-a decis prelungirea concursului, fără a fi precizate motivele hotărârii. Trei membri CSP au formulat opinii separate, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Pe 23 octombrie, CSP a anunțat concurs pentru selectarea procurorului general, iar până pe 22 noiembrie, data-limită, au depus dosarele două persoane: avocatul Ilie Rotaru și procurorul Igor Demciucin, adjunctul procurorului general interimar.
Amintim că, la data de 24 octombrie, fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că a obținut câștig de cauză la CEDO în una din cele două plângeri depuse. Înalta Instanță a constatat încălcarea dreptului la tribunal și anume dreptul de a contesta decizia Consiliului Superior al Procurorilor din 5 octombrie 2021, în urma căreia a fost suspendat din funcție.
CEDO obligă statul Republica Moldova să-i achite fostului procuror general prejudicii morale de 3.600 de euro. Alexandru Tănase spune că, deși suma prejudiciului este una mică, încălcarea comisă contravine total statului de drept.
Pe 24 octombrie, fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a precizat că pe masa judecătorilor CEDO se mai regăsește o plângere pe cazul său. Potrivit lui Stoianoglo, cea de-a doua plângere vizează arestarea sa abuzivă, în baza unor dosare penale fabricate, din motive politice.
Ministerul Justiției a comunicat că luat act de hotărârea CEDO în cazul fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo. Potrivit instituției, hotărârea devine definitivă la trei luni din momentul publicării. Ulterior, în cadrul procedurii de executare, urmează a fi implementate măsuri de ordin individual, prin achitarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului.
Deputatul PAS Lilian Carp, care a depus o sesizare în 2021 la Consiliul Superior al Procurorilor, în baza căreia a fost suspendat din funcție procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo, spune că de vină pentru decizia CEDO de marți, 24 octombrie, s-ar face procurorii care ar fi acționat intenționat în acest mod.
În cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, după ce Maia Sandu a semnat decretul prin care îl destituie din funcția de șef al Procuraturii Generale, în ciuda deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, Alexandr Stoianoglo a declarat că nu mai speră să fie repus în funcție. Cu toate acestea, el susține că va merge în judecată pentru a-și face dreptate.