point Logo
main logo

Politic

R. Moldova deschide 17 noi capitole de negociere. Tofan: Urmează o etapă solicitantă
507
R. Moldova deschide 17 noi capitole de negociere. Tofan: Urmează o etapă solicitantăRepublica Moldova deschide 17 noi capitole de negociere cu Uniunea Europeană, în cadrul clusterelor „Piața internă” și „Competitivitate”. Astfel, numărul capitolelor deschise ajunge la 24 din totalul de 33, iar autoritățile își propun să încheie negocierile de aderare până în 2028.
Nina Cereteu îndeamnă femeile din Moldova să se implice mai mult în politică
504
Nina Cereteu îndeamnă femeile din Moldova să se implice mai mult în politicăFemeile pot conduce, pot crește copii și pot schimba lucrurile în bine, iar implicarea lor în viața publică trebuie încurajată. Este mesajul transmis de Nina Cereteu, primarul orașului Drochia, după Forumul Național al Femeilor Partidului Nostru.
Reprezentantul Moldovei la ONU a cerut retragerea trupelor ruse din Transnistria
385
Reprezentantul Moldovei la ONU a cerut retragerea trupelor ruse din TransnistriaGheorghe Leucă, reprezentantul Permanent al Republicii Moldova la ONU, a transmis un mesaj în cadrul dezbaterii generale de la o reuniune a Primului Comitet al Adunării Generale a ONU, responsabil pentru dezarmare și securitate internațională.
Un deputat de la Tiraspol vrea să devină liderul regiunii: A depus actele
496
Un deputat de la Tiraspol vrea să devină liderul regiunii: A depus acteleDeputatul așa-numitului Soviet Suprem din regiunea transnistreană, Vadim Kravciuk, vrea să devină următorul lider de la Tiraspol.
Republica Moldova și Consiliul Europei vor identifica noi priorități de cooperare
252
Republica Moldova și Consiliul Europei vor identifica noi priorități de cooperareRepublica Moldova și Consiliul Europei vor identifica noi priorități de cooperare pentru susținerea reformelor democratice și consolidarea statului de drept.
PLDM îl apără pe Vlad Filat în scandalul crizei apei: Ce spune despre Igor Dodon
869
PLDM îl apără pe Vlad Filat în scandalul crizei apei: Ce spune despre Igor DodonPartidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) respinge acuzațiile potrivit cărora fostul premier Vlad Filat ar fi cedat Ucrainei, în 2010, controlul asupra debitului râului Nistru. Formațiunea susține că documentul invocat în acest context a fost negociat încă din 2008 și parafat de Igor Dodon, pe atunci ministru al Economiei.
Un deputat lipsit de cetățenia R. Moldova vrea să devină liderul Transnistriei
1176
Un deputat lipsit de cetățenia R. Moldova vrea să devină liderul TransnistrieiVadim Cravciuc, deputat în așa-numitul Soviet Suprem de la Tiraspol, este primul pretendent care și-a depus documentele pentru funcția de lider al regiunii transnistrene. Acesta a rămas fără cetățenia Republicii Moldova la începutul anului, în urma unei sesizări a Serviciului de Informații și Securitate (SIS).
Un primar critică autoritățile: Nu poți să-i spui unui pensionar să doarmă la 14°C
830
Un primar critică autoritățile: Nu poți să-i spui unui pensionar să doarmă la 14°CPrimarul orașului Drochia, Nina Cereteu, critică mesajele prin care cetățenii sunt îndemnați să reducă temperatura în locuințe pentru a face față facturilor mari la energie.
Ion Popa, sceptic după retragerea lui Vornicu: Știu cum merg lucrurile în PAS
1374
Ion Popa, sceptic după retragerea lui Vornicu: Știu cum merg lucrurile în PASPrimarul localității Negureni, Ion Popa, pune la îndoială explicațiile oferite de Alexandru Vornicu privind retragerea candidaturii sale la Primăria Chișinău. Fostul membru PAS susține că experiența în interiorul partidului îl determină să privească această decizie cu scepticism.
Berlinschii: Negocierile cu UE trebuie să aducă beneficii reale moldovenilor
1568
Berlinschii: Negocierile cu UE trebuie să aducă beneficii reale moldovenilorRepublica Moldova trebuie să transforme avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în oportunități reale pentru cetățeni, antreprenori și producătorii autohtoni. Declarația a fost făcută de către deputatul fracțiunii Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, în contextul deschiderii negocierilor pentru încă două grupuri de capitole de aderare la UE.
Gherasimov, despre integrarea în UE: Cetățenii pot avea beneficii și mai devreme
1024
Gherasimov, despre integrarea în UE: Cetățenii pot avea beneficii și mai devremeBiroul de Integrare Europeană a organizat primele consultări publice privind pachetul de măsuri al Comisiei Europene pentru pregătirea UE pentru extindere și rolul foii de parcurs în avansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Reintegrarea Moldovei, discutată de Valeriu Chiveri cu ambasadorul Norvegiei
1626
Reintegrarea Moldovei, discutată de Valeriu Chiveri cu ambasadorul NorvegieiViceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, s-a întâlnit cu ambasadoarea Norvegiei la Chișinău, Anne Kjersti Amundsen, urându-i succes în îndeplinirea mandatului.
Dodon, umăr la umăr cu un politician rus care a luptat în războiul împotriva Ucrainei
3442
Dodon, umăr la umăr cu un politician rus care a luptat în războiul împotriva UcraineiLiderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, s-a întâlnit la Moscova cu mai mulți politicieni ruși, printre care și Ruslan Tatarinov, vicepreședintele partidului „Rusia Justă”, care a participat timp de doi ani și jumătate la războiul împotriva Ucrainei, de partea armatei ruse.
Fără mită electorală și falsuri AI: Noi reguli propuse pentru alegerile din Găgăuzia
2071
Fără mită electorală și falsuri AI: Noi reguli propuse pentru alegerile din GăgăuziaCandidații la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și la cea de bașcan ar urma să se angajeze să nu răspândească informații false și să nu utilizeze conținut manipulat cu ajutorul inteligenței artificiale. De asemenea, nu vor putea oferi bani sau bunuri pentru a influența alegătorii.
Ce negociază Republica Moldova cu UE pentru deschiderea clusterelor de aderare
1511
Ce negociază Republica Moldova cu UE pentru deschiderea clusterelor de aderareRepublica Moldova deschide astăzi, 13 octombrie, negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru încă două grupuri de capitole. Este vorba despre clusterul 2 – „Piața internă” și clusterul 3 – „Competitivitate și creștere incluzivă”. Negocierile urmează să fie deschise la Luxemburg, unde va avea loc cea de-a patra Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, informează Biroul pentru integrare europeană (BIE).
Protest la Tiraspol contra „presiunii economice” a Chișinăului. Reacția autorităților
1064
Protest la Tiraspol contra „presiunii economice” a Chișinăului. Reacția autorităților„Forumul popular transnistrean”, condus de liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, a chemat locuitorii la o „Adunare a poporului”, programată pentru 23 octombrie, la ora 12:00, în piața Suvorov din Tiraspol. Organizatorii prezintă manifestația drept un protest față de ceea ce numesc „presiunea economică din partea Republicii Moldova”. Biroul pentru politici de reintegrare respinge acuzațiile și susține că responsabilitatea pentru barierele dintre cele două maluri ale Nistrului revine Tiraspolului.
Platon îi explică lui Tofan cum propune să fie cumpărate gaze mai ieftine din Ucraina
1520
Platon îi explică lui Tofan cum propune să fie cumpărate gaze mai ieftine din UcrainaVeaceslav Platon, inițiatorul Platformei „Bună ziua!”, a venit cu o replică la declarațiile premierului Vasile Tofan privind posibilitatea procurării gazelor naturale din Ucraina. Acesta susține că șeful Guvernului nu a înțeles pe deplin propunerea sa și insistă asupra unui mecanism prin care Republica Moldova ar putea achiziționa gaze de pe piața internă ucraineană, la un preț de 300–350 de euro pentru 1.000 de metri cubi, urmând ca ulterior să negocieze permisiunea de export.
Grosu, despre salariile managerilor de stat: Cei cu rezultate trebuie motivați
2:56
1168
Grosu, despre salariile managerilor de stat: Cei cu rezultate trebuie motivațiPremiile acordate managerilor întreprinderilor de stat care înregistrează pierderi trebuie limitate, iar cei care obțin rezultate trebuie motivați, consideră președintele Parlamentului, Igor Grosu. Întrebat la TV8 despre plafonarea salariilor conducerii acestor întreprinderi, el a susținut necesitatea modificării legislației, dar nu a anunțat un termen pentru adoptarea proiectului.
Zi importantă: Astăzi se deschid negocierile pentru încă două clustere
1092
Zi importantă: Astăzi se deschid negocierile pentru încă două clustereRepublica Moldova va deschide oficial marți, 13 octombrie, negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru încă două grupuri de capitole, care vizează piața internă, competitivitatea și creșterea incluzivă.
Igor Grosu: Autoritățile iau în calcul un nou flux masiv de refugiați ucraineni
1244
Igor Grosu: Autoritățile iau în calcul un nou flux masiv de refugiați ucraineniAutoritățile Republicii Moldova iau în calcul posibilitatea unui nou flux masiv de refugiați din Ucraina, pe fondul intensificării războiului și al riscurilor de securitate. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Potrivit lui, în cazul unui aflux sporit de refugiați, Chișinăul va solicita sprijin financiar din partea partenerilor internaționali pentru a putea gestiona situația.
135 de candidați vor concura pentru cele 35 de mandate în Adunarea Populară
862
135 de candidați vor concura pentru cele 35 de mandate în Adunarea PopularăLa alegerile din 15 noiembrie, 135 de candidați vor concura pentru cele 35 de mandate de deputați în Adunarea Populară a Găgăuziei.
Grosu, despre eventuale scurgeri de la ședința secretă: Deputații poartă răspundere
1682
Grosu, despre eventuale scurgeri de la ședința secretă: Deputații poartă răspunderePreședintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că ședința cu ușile închise privind consolidarea Armatei Naționale s-a desfășurat cu respectarea procedurilor legale de acces la informațiile secrete. Oficialul a subliniat că deputații care au participat la ședință sunt responsabili pentru păstrarea confidențialității informațiilor, iar eventualele încălcări pot atrage răspundere juridică, inclusiv penală.
Vornicu se retrage din cursa pentru Primăria Chișinău. PAS va desemna alt candidat
2388
Vornicu se retrage din cursa pentru Primăria Chișinău. PAS va desemna alt candidatAlexandru Vornicu, desemnat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) drept candidat la funcția de primar general al Capitalei pentru alegerile locale din 2027, a anunțat că se retrage din cursă din motive familiale. Liderul formațiunii, Igor Grosu, a confirmat decizia și a declarat că partidul va prezenta în curând un alt candidat.
12 Octombrie 2026
Ultimii trei candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei, înregistrați
1060
Ultimii trei candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei, înregistrațiUltimii trei candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei, Ivanna Koksal, Serghei Anastasov și Oleg Garizan, au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al autonomiei pentru alegerile din 15 noiembrie. Astfel, procedura de înregistrare a fost încheiată, iar în cursa electorală sunt înscriși toți cei opt candidați.
A patra conferință Moldova – UE, programată pentru mâine la Luxemburg
683
A patra conferință Moldova – UE, programată pentru mâine la LuxemburgCele 27 de state membre ale Uniunii Europene au confirmat astăzi, 12 octombrie, convocarea celei de-a patra Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova–UE, care se va desfășura marți, 13 octombrie, la Luxemburg. În cadrul reuniunii vor fi deschise oficial negocierile pentru încă două grupuri de capitole.
Maia Sandu a discutat cu prim-ministrul Irlandei despre negocierile de aderare la UE
1316
Maia Sandu a discutat cu prim-ministrul Irlandei despre negocierile de aderare la UERepublica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase, a anunțat astăzi, 12 octombrie, președinta Maia Sandu în cadrul unei convorbiri telefonice cu prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin.
Politolog: Moldova ar trebui să utilizeze mai activ potențialul industrial al Chinei
604
Politolog: Moldova ar trebui să utilizeze mai activ potențialul industrial al ChineiPolitologul Vitali Andrievschi consideră că Moldova ar trebui să utilizeze mai activ potențialul industrial, financiar și tehnologic al Chinei. El a scris acest lucru într-un articol analitic pe Facebook.
Autoritățile din Găgăuzia trebuie să stabilească locurile pentru afișaj electoral
999
Autoritățile din Găgăuzia trebuie să stabilească locurile pentru afișaj electoralAutoritățile publice locale din Găgăuzia trebuie să stabilească locuri pentru afișaj electoral și să pună la dispoziția concurenților electorali spații pentru întâlniri cu alegătorii, în contextul alegerilor din 15 noiembrie.
Tiraspolul planifică un nou protest față de politica fiscală a Chișinăului
1061
Tiraspolul planifică un nou protest față de politica fiscală a ChișinăuluiUn nou protest față de politica economică a autorităților de la Chișinău în raport cu regiunea transnistreană este planificat pentru 23 octombrie, la Tiraspol. Manifestația este organizată în contextul eliminării treptate a facilităților fiscale de care beneficiază companiile din stânga Nistrului, inclusiv prin aplicarea TVA-ului, a accizelor și a taxelor vamale.
R. Moldova, tot mai aproape de deschiderea negocierilor pentru două noi clustere
1:36
1184
R. Moldova, tot mai aproape de deschiderea negocierilor pentru două noi clustereRepublica Moldova ar putea face, chiar în următoarele zile, un nou pas în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Comisara pentru Extindere, Marta Kos, a anunțat la Luxemburg perspectiva unei noi conferințe interguvernamentale cu Chișinăul.