main logo
7570

Lista bunurilor lui Igor Dodon care au fost sechestrate de procurori

Procurorii anticorupție au aplicat sechestre pe mai multe bunuri ale fostului șef de stat, Igor Dodon, cercetat pentru corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Lista bunurilor lui Igor Dodon care au fost sechestrate de procuroriColaj: știri.md

Într-un comunicat remis presei, Procuratura Anticorupție precizează că au fost sechestrate bunuri deținute personal de către ex-președintele Republicii Moldova, dar bunuri deținute prin intermediul unor persoane interpuse, transmite Știri.md.

Astfel, au fost puse sub sechestru următoarele bunuri imobile:

- terenul și casa individuală, amplasată în municipiul Chișinău, în care locuiește fostul președinte cu familia sa;

- terenuri și construcții, situate în extravilanul satului Sadova, raionul Călărași, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate fostului șef de stat, care au calitatea de complici la săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită;

- 4 terenuri și 6 construcții amplasate în satul Molovata, raionul Dubăsari, deținute prin intermediul unui complice al acestuia, deținut la moment în arest preventiv;

- 4 automobile, deținute prin intermediul unei persoane terțe interpuse.

Știri.md amintește că procurorii în comun cu CNA și SIS au descins în dimineața de 24 mai cu percheziții la domiciliul fostului șef de stat, Igor Dodon, fiind suspectat pe mai multe capete de acuzare.

Miercuri, 25 mai, procurorii anticorupție au solicitat 30 de zile de arest preventiv pentru Igor Dodon.

Ulterior, la data de 21 iunie, Igor Dodon a primit încă 30 de zile în arest la domiciliu

Citește și: Confirmat: Procurorii au aplicat sechestre pe bunurile lui Dodon

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării