main logo
3980

Mai mulți ambasadori ai Moldovei, filmați cum vin la Președinție

După ce s-a întâlnit cu unii separat, Igor Dodon a adunat toți ambasadorii la Președinție.

Mai mulți ambasadori ai Moldovei, filmați cum vin la PreședințieFoto: agora.md

Momentul în care diplomații sunt aduși în fața clădirii a fost surprins de reporterul Protv.md, transmite Știri.md.

Mașinile oficialilor intră pe rând în ograda instituției.

Amintim că ieri, Igor Dodon a anunțat că urmează să se întâlnească cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova și va pune în discuție posibila moțiune de cenzură care ar putea fi înaintată împotriva guvernului.

Se întâmplă după ce Stamate a declarat că va emite un ordin prin care va anula rezultatul concursului pentru funcția de procuror general, motivând că membrii comisiei de preselecție au primit informații compromițătoare referitor la unii candidați.

Știri.md amintește că Guvernul a decis ca să-și angajeze răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii, iar prim-ministrul să fie împuternicit să selecteze doi candidați pentru această funcție.

În scurt timp, PSRM a venit cu o reacție și a anunțat că a luat act de dorința prim-ministrului, Maia Sandu, de a desemna personal viitorul procuror general.

Totodată, socialiștii au declarat că Maia Sandu încearcă să provoace deliberat căderea Guvernului.

Potrivit juristului Ion Creangă, premierul Maia Sandu trebuie să declare în legislativ că își asumă răspunderea pentru noile modificări ale legii.

Dacă în decurs de trei zile, deputații nu depun o moțiune de cenzură, atunci legea intră în vigoare, iar dacă va fi depusă și votată de 51 de deputați în legislativ, atunci guvernul Sandu va cădea.

Astăzi, Igor Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan și șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării