main logo
12582

Un cetățean moldovean a murit în atacul terorist din Fâșia Gaza

Un cetățean moldovean a murit în conflictul armat din Israel.

Un cetățean moldovean a murit în atacul terorist din Fâșia GazaFoto: simbol

Anunțul a fost făcut de către Ministerul de Externe, transmite Știri.md.

Potrivit MAEIE, este vorba despre un moldovean de 35 de ani. 

„Cu profundă tristețe, informăm că Ambasada Republicii Moldova din Israel a primit tragica veste a pierderii unui cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani, acesta fiind una dintre victimele atacului terorist comis de către teroriștii infiltrați din Fâșia Gaza. Concetățeanul nostru activa în apropierea zonei de conflict.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene menține contactul cu familia concetățeanului decedat și va oferi toată asistența necesară. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate în aceste momente dificile”, a anunțat Ministerul de Externe.

Autoritățile de la Chișinău au declarat că în Israel se află aproximativ 20.000 de cetățeni ai Republicii Moldova. 

Totodată, ambasadorul moldovean a declarat că în Israel muncesc oficial circa 13.000 de cetățeni ai Republicii Moldova.

De asemenea, MAEIE a dispus crearea unei celule de criză, care monitorizează în mod continuu situația de securitate din Israel și se află în contact permanent cu Ambasada țării noastre și alte instituții responsabile.

Informații de contact:

pagina web: https://israel.mfa.gov.md/

e-mail: tel-aviv@mfa.gov.md

telefon de urgență: +972527789772 în regim 24/7

Centrul de Apel MAEIE:

0 80 090 990 - gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.

+373 22 188 000 - pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare.

mail: call.center@mfa.gov.md”, se arată în mesajul Ministerului de Externe.

Știri.md reamintește că, în dimineața zilei de 7 octombrie, Israelul a anunțat stare de război.

Președintele Maia Sandu a venit cu o reacție în care a condamnat atacul din Israel.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării