MAEIE: Aproximativ 20.000 de moldoveni se află în Israel
În Israel – țară care a introdus alertă de război și stare de urgență pe întreg teritoriu, după ce a fost atacată în dimineața zilei de luptătorii Hamas – se află aproximativ 20.000 de cetățeni ai Republicii Moldova.
Informația a fost confirmată pentru NM de purtătorul de cuvânt al diplomației de la Chișinău, Igor Zaharov. Potrivit Ministerului de Externe, până la moment, autoritățile nu au primit nicio solicitarea de asistență din partea diasporei moldovenești din Israel, transmite Știri.md.
„Oficial sunt înregistrați aproximativ 20.000 persoane cu cotație moldovenească. Numărul acestora variază, luând în considerare munca sezonieră. Marea majoritate a acestora sunt bazați în regiunile centrale și de nord. Nu avem la moment solicitări de asistență”, a declarat Igor Zaharov pentru NM.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) susține că deocamdată „este prematur” să se discute despre repatrierea cetățenilor moldoveni, în condițiile în care situația evoluează rapid.
„Echipa Ambasadei noastre lucrează în regim 24/7 și orice cetățean se poate adresa la orice oră a zi sau a nopții”, a mai precizat sursa citată.
Știri.md reamintește că astăzi, 7 octombrie, Israelul a anunțat stare de război.
În acest context, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a venit cu un mesaj de avertizare în contextul situației din Israel.
Președintele Maia Sandu a venit cu o reacție în care a condamnat atacul din Israel.
Premierul israelian a declarat că în dimineața zilei de 7 octombrie țara oficial a intrat în război.