main logo
2840

Mitropolitul Vladimir îndeamnă cetățenii să participe la Recensământ

Înaltpreasfințitul Mitropolit al Moldovei Vladimir îndeamnă cetățenii moldoveni să se implice și să participe activ la Recensământul populației și locuințelor 2024, desfășurat până la 7 iulie.

Mitropolitul Vladimir îndeamnă cetățenii să participe la RecensământMitropolitul Vladimir/Foto: Newsmaker.md

„Mă adresez plinătății Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova în această perioadă importantă din viața națională, în care suntem chemați să participăm la Recensământul populației și locuințelor, desfășurat în perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024”, a declarat ÎPS Vladimir, transmite Știri.md

Potrivit Mitropolitului Moldovei, Recensământul reprezintă o oportunitate unică de a contribui la modelarea viitorului nostru colectiv, este un act de responsabilitate civică și morală, care ne permite să oferim informații esențiale pentru planificarea și dezvoltarea societății. Așadar, Mitropolitul Vladimir îndeamnă cetățenii să se implice activ în acest proces vital.

„Clerul nostru și credincioșii au avut întotdeauna un rol crucial în construirea unei societăți sănătoase și prospere. În lumina acestui apel, vă rog să sprijiniți recenzorii în misiunea lor de a colecta date precise. Facem un apel la comunitățile noastre să faciliteze accesul acestora, oferind sprijinul și informațiile necesare pentru a asigura succesul acestei activități”, a mai afirmat Mitropolitul.

De asemenea, el a îndemnat autoritățile și instituțiile să acorde o atenție sporită recenzorilor, asigurându-se că au resursele și accesul adecvat pentru a îndeplini cu succes sarcina lor importantă.

„Avem datoria morală de a contribui la binele comun și la dezvoltarea țării noastre. Participarea noastră activă la acest proces va contribui la fundamentarea deciziilor viitoare și la modelarea unui viitor mai prosper pentru noi toți. Cu rugăciuni pentru binecuvântarea și îndrumarea voastră în această misiune importantă”, a conchis Mitropolitul Vladimir. 

Știri.md amintește că pe data de 8 aprilie a fost dat startul Recensământului populației și locuințelor din Republica Moldova. Până la 7 iulie, circa 4.000 de recenzori urmează să ajungă din casă în casă pentru a colecta date despre populație și caracteristicile ei, precum vârstă, sex, etnie, nivelul educației, ocupația etc., dar și locuințe și condițiile de trai, precum dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire ș.a. Pentru prima dată în istoria Recensământului din Republica Moldova, recenzorii sunt dotați cu tablete și vor fi utilizate tehnologii informaționale moderne pentru a colecta datele.

Până în seara zilei de 11 aprilie au fost recenzate circa 65.000 de locuințe, iar în total 127.000 de persoane au completat chestionarul. Au fost și persoane care au refuzat să participe la Recensământ, însă numărul lor nu este mare. Recenzorii au înregistrat și primele „provocări”, inclusiv la mânuirea dispozitivelor. Unii din ei au ajuns să-și abandoneze activitatea și au fost înlocuiți.

Recensământul este finanțat din bugetul de stat, dar și cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, în special Uniunea Europeană și UNFPA care oferă BNS ajutor tehnic și financiar. Valoarea totală a proiectului este de 2 milioane 75 de mii de euro, dintre care două milioane sunt oferite de UE, iar 75.000 de euro - din partea UNFPA. Acesta este cel de-al 3-lea Recensământ de la declararea Independenței Republicii Moldova.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării