main logo
2391

Zboruri amânate sau anulate pe Aeroport. Precizările responsabililor AIC

Mai multe zboruri pot fi amânate sau anulate pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar la această oră se înregistrează mai multe rețineri.

Zboruri amânate sau anulate pe Aeroport. Precizările responsabililor AICFoto: Simbol

Potrivit reprezentanților AIC, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și ninsorii abundente nu este posibilă efectuarea procedurilor de degivrare a aeronavelor, transmite Știri.md.

„Din cauza vântului lateral și a precipitațiilor sub formă de ninsoare densă, nu este posibilă efectuarea procedurilor de degivrare a aeronavelor, prin urmare nu se permite decolarea aeronavelor degivrarea aeronavelor(de-icing) fiind o procedură necesară pentru siguranța zborului”, precizează reprezentanții AIC.

Astfel, zborurile pot suferi întârzieri sau anulări, iar la această oră se atestă rețineri a zborurilor și pasagerii sunt îndemnați să verifice orarul zborurilor înainte de a porni spre aeroport.

Pe site-ul oficial al AIC veți găsi tabelul privind sosirile și decolările, cu informații despre rețineri de zbor sau anulări. Totodată, apelați la operatorul de la care ați procurat biletele pentru călătorie.

Știri.md amintește că vremea se va schimba brusc în țară, iar în acest context meteorologii au anunțat Cod Portocaliu de avertizare. Astfel, în perioada 7-10 ianuarie, în țară va fi valabilă alerta meteorologică în care se prevăd condiții complicate ale vremii.

Echipele operative de reparații s-au pregătit să intervină pentru a remedia eventualele defecțiuni ale rețelei electrice provocate de ninsorile prognozate. Ministerul Energiei îndeamnă toți locuitorii să fie precauți și să respecte măsurile de siguranță şi de protecție împotriva electrocutărilor.

În contextul acestor informații, Inspectoratul Național de Patrulare (INP) recomandă participanților la trafic să fie atenți și să respecte un șir de reguli.

Administrația de Stat a Drumurilor informează că circulația pe toate drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă, aceasta fiind afectată de lapoviță și ninsori. Astfel, riscul producerii accidentelor e sporit.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării