main logo
9681

Șoferii care conduc fără permis sau cu dreptul suspendat vor avea alte pedepse

Șoferii care urcă la volan fără permis de conducere sau cu dreptul suspendat vor fi pedepsiți mai dur.

Șoferii care conduc fără permis vor avea alte pedepseFoto: știri.md

Despre aceasta a anunțat ministrul de Interne, Adrian Efros, transmite Știri.md.

Ministrul a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va propune înăsprirea legii pentru șoferii care conduc fără permis sau cu dreptul suspendat.

Acesta nu a precizat ce amenzi sau pedepse autoritățile vor aplica, însă ministrul a precizat că oamenii legii vor intensifica măsurile de patrulare a traficului rutier „din domeniul Star Trek”.

„Lucrăm la un set normativ de legi cu privire la răspunderea încălcărilor ce țin de conducerea automobilului fără permis, în special de către minori sau persoane care nu-l dețin, să fie răspunderea diferită de cei care au permisul de a conduce suspendat. Noile sancțiuni vor avea un impact descurajator”, a declarat ministrul.

Totodată, Efros a anunțat că începând cu 3 septembrie au fost pornite acțiuni la nivel național pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la regulile de circulație pe drumurile publice.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării