Șeful IGP: Persoana asasinată a ajuns în R. Moldova prin Transnistria
Cetățeanul turc care a fost împușcat ieri la o terasă din sectorul Râșcani a ajuns în Republica Moldova prin Transnistria. Înainte de asta, bărbatul a fost refugiat în Ucraina. Detaliile au fost oferite de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
„Această persoană a fost refugiată în Ucraina o perioadă, când a fugit din Turcia din instituția de detenție. La începerea războiului, prin regiunea transnistreană a venit în Republica Moldova. A doua zi de la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, persoana a fost reținută. Precizez, încă nu era în căutare Interpol”, a declarat Viorel Cernăuțeanu jurnaliștilor, transmite Știri.md.
Totodată, șeful IGP menționează că la momentul intrării în Republica Moldova, în anul 2022, străinul nu era anunțat în căutare.
„La acea etapă noi am lucrat în regim bilateral cu Marea Britanie. Eu personal am avut trei întâlniri cu partenerii din Marea Britanie la capitolul respectiv. Ultima discuție la acest subiect a fost cu colegii din Marea Britanie acum o lună.
Când a fost reținută prima dată, persoana a stat șase luni în custodia organelor de drept. Deci a fost arestat, reținut. La expirarea termenului de șase luni, el a fost eliberat de către instanțe, astfel încât s-au întreprins alte acțiuni, prin schimb de informații cu Marea Britanie, ca să nu admitem persoana în cauză să rămână în libertate și persoana a fost reținută repetat”, a explicat Cernăuțeanu.
Știri.md amintește că bărbatul care a fost împușcat ieri este de origine turcă și făcea parte dintr-o grupare criminală. Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.
Ieri, Poliția a anunțat că examinează versiunea unei „reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a acestuia pentru a împiedica unele declarații pe care le-ar fi putut face într-un dosar”. Procuratura Generală a venit cu noi detalii declarând că atacatorul a efectuat patru împușcături în spate și trei împușcături în capul victimei.
Potrivit autorităților, motivul pentru care victima se afla la libertate și nu putea fi extrădată în Marea Britanie este legat de tergiversarea dosarului său în instanța de judecată.
De menționat că, astăzi, IGP a confirmat pentru redacția noastră că doi suspecți în acest caz sunt în custodia Poliției.