stiri Logo
main logo
main logo
2738

Salariile angajaților medicali, majorate începând cu luna curentă

Începând cu această lună, angajații din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală vor primi salarii mai mari, în medie cu 15%.

Salariile angajaților medicali, majorate începând cu luna curentăPoză simbol

Totodată, personalul medical va beneficia de un supliment pentru munca pe timp de noapte, mai mare cu 15%. Decizia a fost luată de Guvernul Republicii Moldova, ca urmare a aprobării pachetului „Spor pentru Moldova”, transmite Știri.md

Potrivit deciziei, salariile personalului medical vor fi majorate de la 13% până la 17%, în funcție de experiența în specialitate. De asemenea, pentru personalul auxiliar sanitar și administrativ-gospodăresc este prevăzută o creștere cu 15%.

Astfel, circa 48.000 de lucrători medicali vor beneficia de o majorare a salariului. 

Prin urmare, salariul mediu al unui medic va crește de la 17.344 de lei la 19.945 de lei, al unui asistent medical - de la 11.094 de lei la 12.758 de lei, iar al unei infirmiere - de la 6.510 lei la 7.486 de lei.

Amintim că, în cadrul unei conferințe de presă din 25 septembrie, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat măriri de salarii, sporuri și plăți unice pentru angajații mai multor domenii din Republica Moldova.

Printre aceștia se află angajații instituțiilor medicale, dar și cadrele didactice. 

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici