main logo
7524

Replică video de la Sandra Dodon pentru Chirtoacă: Pericolul sunteți voi

În urma secvențelor video apărute în presă unde un tânăr conducea un automobil cu viteză excesivă și care a tras în aer dintr-o armă, a fost ținta discuțiilor atât în societate, cât și între politicieni.

Replică video de la Sandra Dodon pentru Chirtoacă: Pericolul sunteți voiFoto: facebook/Sandra Dodon

După mai multe ininformații precum că băiatul ar fi rudă cu președintele țării, Sandra Dodon a venit cu un comentariu pe marginea acestui caz, transmite Știri.md.

„M-am abținut toate aceste zile de la orice comentariu, nedorind să fiu în mijlocul acestui teatru, dar răbdarea mea a ajuns la limită.

Mi se pare o nedreptate să salvezi de pe pagini străine niște video unde se încalcă regulamentul de circulație și să dai vina pe un băiat care nu are nici o atribuție la asta. Și ca să pară totul la maximum real, s-a găsit un video de 3 secunde unde fratele meu merge REGULAMENTAR. Dar desigur că e clar din ce motiv se întâmplă aceste lucruri, doar iată-iată vin alegerile....și e mult mai interesant să se discute despre familia DODON, cunoscută în toată țara .

Rude-nerude, care-i treaba? Suntem consăteni și ne știm de-o viață, e și normal să găsiți poze. Un lucru e știut, părinții mei nu au nici o atribuție cu politica Moldovenească și au muncit pentru tot ce am acum, fără a “fura” din buzunarul VOSTRU, dar oamenii tare mai sunt cu sânge veninos față de cei care au reușit ceva în viața asta...dar Surpriză! Pentru a dobândi ceva nu e neapărat să fii politician și să furi, iar o mulțime de exemple le puteți lua din împrejurul vostru.

Așa se mai întâmplă în viață că mai uităm să privim sub nasul nostru, iar acum mă adresez anume Domnului Dorin Chirtoacă. De ce învinuiți un băiat pe nedreptate, în situația în care chiar Dvs ați fost prins servit la volan și...cel mai interesant încălcând regula de viteză exact pe strada Alecu Russo, anume acolo unde “chipurile” fratele meu a mers cu 130km/h? Interesant...

Pe lângă asta, vă rog să nu vă pierdeți timpul și să încetați să filmați proprietățile private a familiei noastre. Să filmați casa părintească a tatălui meu...care poate fi doar un exemplu pentru alții, de unde și Dvs ați putea să Vă inspirați...
Filmați pe cei ce fură și aduc necaz oamenilor de rând, care au lăsat tot și au plecat cu durere iîn suflet!

O fi mai puțin modest, dar cred că părinților mei le-au reușit să aducă pe lume 4 copii, cu valori și principii. Cu picioarele pe pământ și cu gândul la ziua de mâine. Am știut mereu valoarea banilor și învățați că nu e totul așa de ușor cum ar părea (având de toate), iar pentru orice ban se muncește. Încetați să ne faceți copii de bani gata și pericolul Țării noastre.

Pericolul sunteți Voi, care cândva vi s-a dat șansa să faceți careva schimbări în țară, dar ați lăsat mai multe goluri...

Asta e tot ce am vrut acum să spun. Suntem oameni și cu toții se mai întâmplă să greșim. Important e să știi când să te oprești”, a declarat Sandra Dodon.

Reamintim că în urma apariției imaginilor cu tânărul, Dorin Chirtoacă a declarat că el ar fi nepotul președintelui și că acest incident ar fi similar cu accidentul de pe Alba Iulia.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării