Plătim pentru 105 metri, dar am rămas cu 55: Cazul locatarilor afectați din Durlești
La aproape un an de la incendiul produs la o mansardă a unui bloc de locuit din Durlești, o locatară scoate la iveală probleme cu care se confruntă și cere autorităților soluții clare privind situația în care a ajuns.
Colaj: Știri.mdIncendiul a avut loc pe 16 mai 2025, într-un imobil situat pe strada Tudor Vladimirescu, 75/1, Durlești. Flăcările au distrus complet mansardele de la etajul superior, iar mai multe apartamente au devenit nelocuibile. De atunci, locatarii afectați spun că trăiesc într-o stare de incertitudine, fără o perspectivă clară privind reabilitarea locuințelor, transmite Știri.md.
Una dintre proprietare afirmă că a cumpărat apartamentul în urmă cu șase ani, prin credit ipotecar, cu o suprafață totală de 105 metri pătrați, incluzând mansarda. În urma incendiului, etajul superior a ars complet, iar primul nivel a fost grav afectat, devenind imposibil de locuit. „Practic vedem cerul din apartament”, spune femeia, menționând că acoperișul instalat ulterior este doar o soluție temporară.
Locatarii susțin că au primit promisiuni repetate din partea autorităților privind reconstrucția acoperișului, însă lucrările au întârziat luni de zile. În noiembrie 2025, aceștia au organizat proteste și au cerut intervenția autorităților locale din Durlești, însă fără rezultat concret.
Situația s-a complicat după ce o parte dintre locatari au fost îndemnați să semneze un document prin care își exprimă acordul pentru demolarea mansardelor, invocându-se faptul că acestea ar fi fost construite cu abateri de la normele tehnice și necesitatea construcției acoperișului. Nu toți proprietarii au fost de acord, întrucât, după distrugerea mansardelor, locatarii achită pentru tot imobilul procurat, deși suprafața cu care rămân este înjumătățită: „Voi trebuie să dărâmați mansardele și eu să rămân doar cu un etaj? Doar cu 55 metri pătrați, însă să plătesc pentru 105 metri pătrați? Cine îmi va întoarce mie 50 de metri pătrați? De ce eu nu pot să achit doar pentru 55 de metri pătrați care mi-au rămas? Incendiul nu a izbucnit din vina mea. Eu tac despre pierderea averii, despre bullyingul din partea tuturor locatarilor blocului”, se întreabă femeia.
În plus, ea acuză presiuni și intimidări din partea altor locatari, dar și declarații controversate ale unor oficiali locali: „Sunt și mesaje în care ne spuneam diverse lucruri urâte și ne doreau lucruri neplăcute, în contextul în care soțul meu are o boală netratabilă. Doar pentru că noi am refuzat să semnăm documentele de refuz privind etajul doi al apartamentului. Viceprimarul orașului Durlești a spus deschis: „Spuneți mulțumesc familiei pentru că anume ei împiedică construcția acoperișului””.
Proprietarii vizați spun că ulterior au semnat documente prin care confirmă că nu împiedică lucrările, însă finanțarea ar fi fost întârziată oricum.
Potrivit declarațiilor, recent au fost alocate fonduri suplimentare pentru construcția acoperișului, însă oamenii spun că ritmul intervențiilor rămâne neclar. Între timp, familiile afectate sunt nevoite să suporte costuri duble: plata ipotecii pentru locuințele distruse și chiria pentru alte spații în care s-au mutat temporar.
Într-un apel public, proprietara s-a adresat conducerii țării, inclusiv președintei Maia Sandu și primarului general al Chișinăului, Ion Ceban, solicitând intervenții urgente.
„Suntem obligați să ne respectăm toate plățile, dar când suntem lipsiți de locuință, nimeni nu ne oferă o soluție. Cerem doar dreptate și posibilitatea de a reveni acasă”, a declarat aceasta.
Știri.md amintește că un incendiu de proporții a izbucnit vineri seară, 16 mai, la mansarda unui bloc cu zece etaje din orașul Durlești, suburbie a Capitalei. La fața locului au intervenit 70 de pompieri cu 13 autospeciale.
Mai multe zone din sectoarele Buiucani și cartierul Sculeni au rămas fără electricitate, după ce pompierii au solicitat o deconectare controlată a rețelelor. Potrivit Premier Energy, două linii electrice de înaltă tensiune, de 110 kV, au fost deconectate din motive de siguranță. Din cauza aceluiași incendiu, alimentarea cu energie electrică a fost temporar întreruptă și în unele localități din raionul Ialoveni.
În dimineața zilei de 17 mai, la ora 04:08, pompierii au lichidat incendiul de pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 75 din orașul Durlești.
Citește și: Consilier PAS din Durlești: Blocul ce a luat foc, construit cu nereguli
Incendiul din Durlești: 16 persoane, intoxicate. Trei au ajuns la spital
Incendiul violent din Durlești: Imagini cu mansarda făcută scrum
Mansarda făcută scrum la Durlești: Imagini din interiorul blocului
Un pompier explică de ce a fost greu de stins incendiul de la Durlești