Ministru: Pacienții externați vor fi transportați gratuit la domiciliu
Pacienții externați care urmează să se deplaseze la domiciliu, la distanțe mari, vor beneficia de transport gratuit.

Despre aceasta a declarat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă, transmite Știri.md.
"Pentru personalul implicat în tratamentul COVID-19, este asigurată cazarea în mun. Chișinău și transport, cel din urmă fiind oferit și pacienților externați care urmează să se deplaseze la domiciliu, la distanțe mari", a declarat Viorica Dumbrăveanu.
Menționăm că potrivit ministrei, 25 de persoane internate la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” în zilele următoare vor fi externate.
Amintim că în total în R. Moldova au fost confirmate 177 de cazuri de COVID-19.
Știri.md amintește că începând cu 25 martie este limitată mișcarea populației în municipii, orașe și centre raionale pentru a preveni infecția cu coronavirus.
Potrivit datelor oficiale, până în prezent, în Republica Moldova a fost înregistrat un singur deces din cauza COVID-19, iar doi pacienți infectați s-au vindecat.
Știri.md reamintește că, pe 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență națională în legătură cu situația epidemiologică, până la data de 15 mai.