main logo
4087

Ministru: Nu Sandu trebuie pedepsită prin vot pentru greșelile făcute ca guvernare

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, spune că „nu Maia Sandu trebuie pedepsită prin vot pentru greșelile pe care le-am făcut ca guvernare”. Totodată, membrul Guvernului a îndemnat cetățenii să iasă la vot.

Ministru: Nu Sandu trebuie pedepsită pentru greșelile guvernăriiFoto: Sergiu Lazarencu

„În ultimele două zile am analizat mai multe lucruri: rezultatele din primul tur, greșelile pe care le-am făcut ca guvernare în ultimii trei ani, dar și cum poate arăta Moldova după 3 noiembrie, în caz de câștigă Stoianoglo. Nu cred că cineva își dorește ca Republica Moldova iarăși să fie condusă de bandiții: Șor, Platon și restul, cum nici nimeni nu-și dorește să revenim într-o izolare internațională având la graniță un război”, a notat ministrul, transmite Știri.md.

Totodată, Lazarencu a spus că „nu Maia Sandu trebuie pedepsită prin vot, pentru greșelile pe care le-am făcut ca guvernare și nu în acest moment. Acum este important să vedem cum să ne mobilizăm în aceste două săptămâni în acest scrutin crucial pentru viitorul nostru. Efortul trebuie să-l facem cu toții”.

Astfel, ministrul a îndemnat cetățenii să se mobilizeze și să iasă la vot.

„Aceste alegeri nu sunt doar despre Maia Sandu, dar sunt despre viitorul nostru și al copiilor noștri. Haideți să nu stingem luminița de la capătul tunelului. Despre greșeli vom vorbi după 3 noiembrie”, îndeamnă ministrul.

Știri.md amintește că Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul II al alegerilor prezidențiale. Cel puțin așa arată datele cu numărul de voturi înregistrate după ce toate procesele-verbale au fost procesate.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării