main logo
56346

Toate procesele-verbale, procesate: Sandu și Stoianoglo, în turul II

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul II al alegerilor prezidențiale. Cel puțin așa arată datele cu numărul de voturi înregistrate după ce toate procesele-verbale au fost procesate.

Toate procesele-verbale, procesate: Sandu și Stoianoglo, în turul IIColaj: Știri.md

Astfel, conform rezultatelor preliminare făcute publice de Comisia Electorală Centrală, pentru Maia Sandu au votat 656.354 de alegători sau echivalentul a 42,45% din numărul celor care au participat la scrutin, transmite Știri.md.

Totodată, Alexandr Stoianoglo s-a clasat pe locul 2, fiind susținut de 401.726 de cetățeni, ceea ce constituie 25,98% din numărul total de votanți. Potrivit CEC, Maia Sandu câștigă la o diferență de peste 250.000 de voturi.

Renato Usatîi a ocupat locul trei cu 213.168 voturi (13,79%).

Respectiv, pentru că niciunul din cei 11 candidați înscriși în cursă nu a obținut peste 50% de voturi, se va organiza un al doilea tur de scrutin cu participarea primilor doi candidați clasați în primul tur.

Potrivit președintelui CEC, alegerile vor avea loc peste două săptămâni, cel mai probabil duminică, 3 noiembrie 2024.

Reamintim că, pe data de 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au mers la urnele de vot pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani.

Totodată, cetățenii au fost chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Alegătorii au mers la cele 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării