main logo
1996

Mesajul unei tinere din Frankfurt, îngrijorată că nu vor ajunge buletine de vot

După ce Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt a anunțat că buletine de vot s-ar putea termina, alegătorii au început să-și facă griji că nu vor reuși să voteze.

Mesajul unei tinere din Frankfurt, îngrijorată că nu vor ajunge buletineColaj: știri.md

O moldoveancă stabilită în Germania a publicat câteva imagini în care se observă rândul infernal în fața secției de votare și spune că este dezamăgită de faptul că nu s-au alocat mai multe buletine, în contextul în care diaspora s-a mobilizat masiv, transmite Știri.md.

"Noi suntem supărați și îngrijorați pentru că am fost anunțați de către consulat că nu vor ajunge buletine de vot. La ora 10:00 au votat deja peste 1.500 de moldoveni și în total sunt doar 5.000, dar noi suntem acum mii și mii de oameni", a spus o conațională.

Știri.md amintește că secția de votare din Frankfurt a anunțat că ar putea rămâne fără buletine de vot.

"Stimați cetățeni, vă aducem la cunoștință că, până la orele 10.00, la secția de votare nr. 1/349 din or. Frankfurt pe Main au votat 1.554 de alegători. Dat fiind faptul că secția de votare este asigurată cu un număr maxim de 5.000 de buletine de vot, iar numărul de alegători este foarte mare, recomandăm cetățenilor care se află încă în rândurile de așteptare să folosească posibilitatea de votare și de la secțiile din alte orașe: ex. Stuttgart și Kassel. Mulțumim pentru înțelegere", se arată în mesajul Consulatului General al Republicii Moldova la Frankfurt.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării