Mama băiatului ucis la Boldurești: L-am votat de două ori pe acel primar
Mama băiatului în vârstă de 14 ani din Boldurești, raionul Nisporeni, care a fost lovit mortal cu mașina de primarul aceleiași localități, a vorbit despre această tragedie. Femeia susține că nici până în ziua de astăzi nu cunoaște detaliile producerii accidentului, deoarece oamenii legii refuză să i le ofere.
Raisa, mama băiatului decedat, a menționat în cadrul proiectului „Femeile nu tac” cu Adrian Prodan că în momentul producerii accidentului se afla acasă împreună cu ceilalți copii ai săi. Ea a spus că nu a vrut să-l lase pe Mihai să meargă la plimbare, pentru că era frig, însă băiatul i-a zis că la ora 21:00 va fi acasă, transmite Știri.md.
„Am văzut că mi-a scris Mihăiță, dar am zis că fac baie și după îl sun. Am uitat să sun. Când mi-am adus aminte să sun și am sunat, era ocupat. Pe urmă, când am sunat, am auzit cum Borea strigă în gură mare că pe Mihăiță l-a lovit o mașină, șade jos și-i curge sânge din ureche. Mi-a zis că nu se mișcă deloc”, își amintește femeia.
Ea a sunat la Serviciul unic 112 și a anunțat despre accident, însă i s-a pus un șir de întrebări. „Le-am spus că nu sunt la fața locului. Le-am spus că sunt mama, numele, numele copilului” povestește femeia.
Când a ajuns la fața locului, Raisei nu i s-a permis să se apropie de copilul său. „Am văzut cum el stătea pe pietre, într-o baltă de sânge”, mărturisește ea.
Ambulanța a ajuns la fața locului în aproximativ o oră. Atunci au venit și oamenii legii. Dacă medicii ar fi ajuns mai rapid, băiatul era să trăiască, spune Raisa.
„Dacă criminalul avea inimă și se oprea, îl lua și îl ducea la spital, poate scăpa. Dar el a plecat, l-a lăsat pe copilașul meu. I-a fărâmat oasele de la cap, nasul era rupt”, spune Raisa.
Femeia zice că de la Poliție nu știe nimic, pentru că nimeni nu i-a oferit vreo informație din momentul producerii accidentului. Ea a sunat oamenilor legii și i-a întrebat ce s-a întâmplat, însă aceștia au spus că nu cunosc detalii.
Tot ce știe despre accident, Raisa a aflat din presă. „Nimeni nu mi-a spus nimic mie”, spune ea.
Potrivit femeii, primarul venea de la o zi de naștere. Ea a încercat să vorbească cu persoanele care la fel erau la acea sărbătoare, însă toți au spus că nu cunosc nimic.
„Chiar dacă șoferul avea alcool în sânge atunci, la două zile, când l-au testat oamenii legii, acesta nu mai avea alcool în sânge. (...) Avea să merg prin sat să-i dau bună ziua dacă nu știam. El a mers să schimbe plăcuțele cu o altă mașină. Dacă nu îl găseau atunci, nu mai era să-l găsească. Noi suntem simpli, suntem țărani, dar el e cu spatele mare. În ziua de azi, banul joacă mare rol și omenia nu mai este ca înainte”, susține Raisa.
Ea spune că dacă familia primarului și el însuși ar veni să-i ceară scuze pentru ceea ce a făcut, ea nu l-ar ierta. „Dacă îmi aduce înapoi copilul, îl iert. El va merge pe pământ, iar copilul meu putrezește în pământ”, spune femeia.
Raisa spune că, în prezent, ea și familia sa își doresc să se facă dreptate și nimic mai mult.
Boris era cu Mihai în momentul accidentului. El spune că în acel moment mergeau și au observat cum mașina venea spre ei.
„Eu am văzut-o. Nu țin minte dacă Mihai s-a întors spre mașină să o vadă. El venea din spate și l-a lovit pe Mihai, l-a aruncat destul de departe de noi. Am văzut că mașina era Dacia Duster, model mai nou. Am văzut că a ținut puțină frână, după care a plecat. Eu i-am dat din mână, el nu s-a oprit. Am încercat să sun la ambulanță, dar nu s-a primit. (...) Nu răsufla, nu se mișca, dar avea bătăi de inimă. Eu am sunat-o pe mama lui, dar ea era la baie. Ambulanța a venit foarte greu, la aproximativ o oră și jumătate. Băiatul care era cu noi nu a rămas cu mine, s-a speriat și a fugit spre sat. Striga în gura mare că se teme”, povestește Boris.
Știri.md amintește că un copil de 14 ani a murit după ce un șofer l-a lovit cu automobilul într-o localitate din raionul Nisporeni.
Mama minorului de 14 ani, care a fost lovit mortal pe 19 februarie, la Nisporeni, a venit cu un mesaj adresat șoferului care i-a luat viața băiatului și a fugit de la fața locului.
La două zile de la producerea accidentului, șoferul vinovat a fost reținut de oamenii legii. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești.
De asemenea, Poliția a anunțat că a identificat și cel de-al doilea suspect, complice al șoferului care a provocat tragedia.
Urmăriți întreaga emisiune mai jos:
Video: Youtube/Prodan Adrian