main logo
13417

Hohote de plâns: Moldoveanul care a decedat în urma prăbușirii podului din Genova a ajuns acasă

IGSU informează că corpul neînsuflețit al moldoveanului, în vârstă de 44 de ani decedat în Genova în urma prăbușirii podului Morandi a fost adus acasă în noaptea trecută.

Hohote de plâns: Moldoveanul mort la Genova, adus acasă

Victima este originară din Taraclia și lucra șofer de TIR în Franța. În urma morții sale acesta a lăsat orfani trei copii minori, printre care unul de un an și jumătate.

Cadavrul a fost transportat de o companie contractată, iar toate cheltuielile vor fi acoperite de către Guvern.

La cerința premierului RM, Pavel Filip, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu autoritățile publice centrale vor acorda asistența necesară pentru ca familia răposatului să–și poată conduce în ultimul drum apropiatul.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani, originar din localitatea Taraclia, raionul Căușeni a decedat după ce un pod s-a prăbușit în orașul Genova.

Bilanţul oficial al accidentului este de 43 de morţi. O secţiune de 200 de metri a podului s-a surpat marţi în condiţii de trafic intens şi furtună. Vehicule şi bucăţi de beton şi metal au plonjat 50 de metri la sol dedesubtul construcţiei.

Potrivit unui număr actualizat al deceselor publicat de o filială din Genova a Ministerului de Interne, printre cei decedaţi sunt patru persoane din Franţa, trei din Chile, doi din Albania, doi din România, doi din Jamaica şi câte unul din Columbia şi Peru.

Viaductul, care lega estul şi vestul oraşului, face parte din autostrada A10 şi era gestionat de operatorul privat de taxare rutieră Autostrade per l’Italia.

Guvernul italian dă vina pe operatorul Autostrade pentru dezastru, în timp ce compania, al cărei principal acţionar este grupul de modă Benetton, neagă orice neglijenţă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării