Grecia: Pompierii moldoveni au contribuit la stingerea unui incendiu
Echipa de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI detașată în Republica Elenă a fost solicitată în seara zilei de 29 iulie în sprijinul colegilor eleni la lichidarea unui incendiu forestier de proporții.
Potrivit IGSU, în jurul orei 16:00 a fost înregistrată informația despre izbucnirea unui focar care a cuprins o arie de circa 600 de hectare de vegetație și pădure pe insula Evia, transmite Știri.md.
La momentul deplasării echipei noastre, în zona afectată au fost deja implicați 60 de pompieri eleni cu zece autospeciale de intervenție.
Astfel, 13 pompieri din Republica Moldova s-au deplasat în zona orașelor Kreiza și Filadis cu patru autospeciale de intervenție în ajutorul forțelor și serviciilor locale.
Pompierii IGSU au reușit localizarea focarelor de ardere pe sectorul lor de luptă în dimineața zilei de 30 iulie, către ora 07:00.
Amintim că, la 13 iulie, primii 20 de pompieri din echipa Republicii Moldova au plecat spre Grecia, pentru a contribui la stingerea incendiilor de vegetație. Salvatorii au mers în misiune cu cinci unități de tehnică.
Misiunea de Pre-poziționare va dura până la 15 august 2024, iar pompierii IGSU vor fi implicați zilnic în misiuni de monitorizare, patrulare şi stingere a eventualelor focare în locațiile stabilite de forțele locale.