Alți 20 de pompieri din R. Moldova au fost detașați în Grecia
Alți 20 de pompieri, care formează echipa de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU, au fost detașați în această dimineață în Republica Elenă.
În cadrul evenimentului, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a subliniat importanța participării echipei pompierilor moldoveni în această misiune, urându-le să ajungă cu bine la destinație, transmite Știri.md.
Astfel, în perioada 30 iulie - 15 august, echipa de pompieri va fi dislocată în regiunea Nea Makri, fiind gata să intervină în sprijinul colegilor eleni în misiuni de lichidare a focarelor de vegetație uscate și incendiilor forestiere.
De asemenea, echipa țării noastre va fi implicată în patrularea zonei Nea Makri, dar și va avea lecții teoretice și practice privind metodele de stingere a incendiilor de pădure după standardele și cerințele europene.
De menționat că primii 20 de pompieri din cadrul IGSU și-au finalizat misiunea și se vor întoarce în țară pe data de 1 august curent.
Amintim că, în perioada 16 iulie – 15 august, echipa pompierilor din Republica Moldova participă la misiunea de pre-poziționare în cadrul Programului European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure în Republica Elenă, regiunea NEA Makri, organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, prin executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a eventualelor focare în locațiile stabilite de forțele locale, eficientizarea activității de pregătire a echipelor, precum și îmbunătățirea interoperabilității între acestea.
Programul este finanțat de Uniunea Europeană, iar o parte din cheltuieli va fi suportată de Republica Moldova.