main logo
5993

Familia copilului accidentat mortal de primarul de Boldurești, răpusă de durere

La data de 19 februarie, în satul Boldurești din raionul Nisporeni s-a produs o tragedie. Un băiat în vârstă de doar 14 ani a fost lovit mortal de un automobil, la volanul căruia se afla primarul localității, fost șef al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, care a fost ulterior reținut de oamenii legii.

Familia copilului accidentat de primarul de Boldurești, răpusă de durereColaj: Știri.md

Tragedia s-a produs aproximativ la un kilometru de satul Boldurești. Localnicii au adus la locul accidentului lumânări, flori și jucării. În momentul producerii tragediei, băiatul era împreună cu prietenii săi, transmite Știri.md cu referire la info1.md.

Rudele băiatului spun că acesta se întorcea acasă de la plimbare în momentul în care a fost lovit de automobil. Unul dintre prietenii adolescentului a sunat-o pe mama lui, dar și a solicitat la fața locului o ambulanță. 

„Ei sună la salvare, că l-a pălit o mașină, îi curge sânge din urechi și din gură, și din urechi, și din nas. Am sunat la salvare, salvarea a venit foarte greu și când o venit mi-a spus că nu mai poate să facă nimic. El e decedat. Mai mult nu știu nimic, că n-am fost la fața locului. Când am venit nu mi-a dat voie să mă apropii, nu mi-a dat voie, dar am văzut totul numai sânge”, spune Raisa, mama băiatului decedat.

Potrivit martorilor și rudelor băiatului, ambulanța a ajuns într-o oră și jumătate la fața locului. Bunica minorului susține că unul dintre adolescenți a încercat să-i acorde primul ajutor. Tot el le-a povestit rudelor cum s-a produs accidentul. Potrivit acestuia, șoferul se deplasa cu o viteză excesivă și, la un moment dat, a ieșit pe contrasens, lovind minorul așa încât ar fi zburat la o distanță de peste 25 de metri, însă ar fi rămas în viață. 

„Venea mașina ceea cu viteză și ea s-a dat pe stânga, pe care trebuie să treacă, dar mașina trebuie să treacă pe dreapta. Și ei spun că trecea mașina, dar el și viteză avea. Toți spun că el venea de la o zi de naștere și a zis că el era cinstit. Dar alături era și soția. Băiatul acesta a acordat ajutor și a sunat mamei”, spune Angela, bunica băiatului decedat.

Mama adolescentului menționează că, după producerea accidentului, nimeni din familia primarului nu a vorbit cu ea, chiar dacă soția acestuia, care potrivit martorilor se afla și ea în automobil în momentul tragediei, i-a fost profesoară băiatului decedat. 

„N-a venit nimeni! Nimeni nu m-a sunat, nimeni n-a zis nimic, chiar nici Poliția nu m-a sunat. Și soția primarului a fost învățătoarea băiatului meu”, spune mama adolescentului.

Localnicii spun că vestea i-a zguduit. 

„Nu știu cum să judecăm, e o tragedie, nu-i nimeni bucuros de ceea ce se întâmplă. E o durere mare în familie.”

„E tragedie strașnică, ce să facem... S-a întâmplat, cazul e tare neplăcut, dar...”

„A fost elev la școala noastră, clasa VII-a. Un elev foarte bun, bun la matematică, la desen. Îi plăcea fotbalul. Un copil prietenos chiar. Foarte greu să vorbești…”, a relatat Nadejda Enache, directorul Fimnaziului „Valeriu Bulicanu”.

Știri.md amintește că un copil de 14 ani a murit după ce un șofer l-a lovit cu automobilul într-o localitate din raionul Nisporeni.

Mama minorului de 14 ani, care a fost lovit mortal pe 19 februarie, la Nisporeni, a venit cu un mesaj adresat șoferului care i-a luat viața băiatului și a fugit de la fața locului.

La două zile de la producerea accidentului, șoferul vinovat a fost reținut de oamenii legii. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești.

De asemenea, Poliția a anunțat că a identificat și cel de-al doilea suspect, complice al șoferului care a provocat tragedia.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării