main logo
3301

CEC a decis: Turul II al alegerilor locale va avea loc pe 19 noiembrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit data de 19 noiembrie pentru desfășurarea turului II al alegerilor locale generale în 273 de localități din țară.

CEC a decis: Turul II al alegerilor locale va avea loc pe 19 noiembrieFoto: Știri.md

Hotărârea CEC vine în contextul în care, din primul tur al alegerilor locale generale din 5 noiembrie, nici un candidat pentru funcția de primar în aceste localități nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare, transmite Știri.md.

Înscrierea în buletinul de vot a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin.

Votarea în cel de-al doilea tur se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur și în conformitate cu hotărârea CEC nr. 1538/2023 cu privire la condițiile speciale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile locale generale din 5 noiembrie.

Plafonul maxim al mijloacelor financiare ce pot fi transferate sau utilizate în campania electorală a turului doi al alegerilor locale generale pentru funcția de primar în aceste circumscripții electorale nu va depăși plafonul stabilit prin hotărârea CEC, în care se includ cheltuielile deja raportate pentru primul tur.

La fel, concurenții electorali vor prezenta în termenele indicate anterior rapoartele privind veniturile acumulate şi cheltuielile efectuate în campania electorală. Partidele vor prezenta raportul Comisiei Electorale Centrale, iar candidații independenți consiliilor electorale de circumscripție.

Știri.md amintește că, pe 5 noiembrie, în Republica Moldova au avut loc alegerile locale generale.

După ce secțiile de votare au fost închise, observatorii Promo-LEX au înregistrat mai multe încălcări la secțiile de votare din țară.

Potrivit rezultatelor preliminare, liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, a câștigat alegerile din municipiul Chișinău din primul tur.

În 11 orașe din nordul Republicii Moldova primarul a fost ales din primul tur. 

Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, rata reală de participare la vot a alegătorilor din Moldova a fost de 58,3%. Această rată a fost stabilită în baza prezenței la vot și a numărului de alegători reali aflați în Republica Moldova.

Partidul Acțiune și Solidaritate s-a clasat pe primul loc la alegerile pentru consiliile raionale în 19 raioane ale R. Moldova.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării