main logo
2539

Bilanț: 68 de morți în R. Moldova. Cine este noua victimă

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță că încă un pacient a fost răpus de coronavirus în Republica Moldova.

Bilanț: 68 de morți în R. Moldova. Cine este noua victimă

Este vorba despre un bărbat din Ceadîr-Lunga în vârstă de 47 de ani, transmite Știri.md.

Potrivit autorităților, bărbatul a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă la data de 14 aprilie, în stare extrem de gravă.

Acesta suferea de pneumonie interstițială bilaterală și boală renală cronică.  

Menționăm că numărul deceselor confirmate de Ministerul Sănătății a ajuns la 68.

Amintim că în Republica Moldova, în prezent, sunt înregistrate 2.472 de persoane testate pozitiv cu COVID-19.

De asemenea, 478 de pacienți au fost vindecați de COVID-19 în R. Moldova.

Știri.md amintește că, începând cu 25 martie, este limitată mișcarea populației în municipii, orașe și centre raionale pentru a preveni infecția cu coronavirus.

Menționăm că pe 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență națională în legătură cu situația epidemiologică, până la data de 15 mai.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu mesajul repetat către populație de a se implica activ în prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19 pe teritoriul țării, prin respectarea recomandărilor:

- Evitați locurile publice. Stați acasă;

- Păstrați distanța socială de minim 1 metru;

- Cei care au revenit din țările cu risc sporit de infecție sau au contactat cu o persoană infectată, autoizolați-vă la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei și contactați medicul de familie. Măsurați temperatura corpului de 3 ori pe zi;

- Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun;

- Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);

- La primele simptome de boală precum: tuse, febră, eliminări nazale, apelați Serviciul 112.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării