Alerta cu bombă, falsă: Activitatea Aeroportului, reluată
Activitatea Aeroportului Internațional Chișinău a fost perturbată din nou, după ce polițiștii au fost alertați precum că în incinta Aeroportului ar fi substanțe explozibile.

Informația a fost confirmată pentru Știri.md de către ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu.
"Alerta a parvenit prin e-mail la ora 21:03", a precizat Mariana Bețivu.
La ora 22:50, Mariana Bețivu ne-a informat că alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă, iar Aeroportului Internațional Chișinău și-a reluat activitatea.
Martorii prezenți la Aeroportul Chișinău, care ne-au trimis imaginile prin intermediul opțiunii ADAUGĂ O ȘTIRE, ne-au declarat că geniștii au ajuns la fața locului în jur de 50 de minute.
Menționăm că aceasta este cea de-a doua alertă cu explozibil înregistrată pentru ziua de azi la aeroport și cea de-a treia din ultimele 24 de ore.
Știri.md amintește că pe 26 iulie, IGP a anunțat că au identificat unul dintre autorii alertelor cu bombă din ultimele zile, care s-au dovedit a fi false, dar au evitat să ofere mai multe detalii.