main logo
5547

Tânără, cu capul spart după o călătorie. Reacția Yandex Taxi

O tânără de 31 de ani s-a ales cu capul spart după ce a nimerit într-un accident rutier.

Tânără, cu capul spart după o călătorie. Reacția Yandex Taxi

Totul a avut loc pe 26 noiembrie 2018, pe strada Uzinelor din Capitală, transmite Știri.md.

Tânăra a chemat un taxi prin intermediul aplicației mobile, însă așa și nu a mai ajuns la destinația finală, deoarece șoferul a pierdut controlul volanului și automobilul de model Dacia s-a izbit într-un stâlp.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat că la volan se afla un tânăr de 26 de ani, iar în urma accidentului materialele au fost trimise în instanța de judecată.

Ieri, 6 august, pasagera taxiului a povestit pe pagina sa personală despre calvarul prin care a trecut:

"La 26 noiembrie eu am nimerit într-un accident rutier, călătorind cu un taxi, chemat din aplicația Yandex Taxi. Șoferul a depășit limita de viteză și a nimerit într-un stâlp. 

În consecință eu am primit multe traume - parțial am pierdut memoria, mi-am spart capul (32 de țesături) și am primit o mulțime de hemoragii. Nu voi oferi detalii despre groaza prin care am trecut, cred că e evident.

Atunci când eu am apelat Yandex Taxi pentru a primi despăgubirea, reprezentanții companiei au declarat că nu sunt responsabili pentru cele întâmplate. Vinovat se face, potrivit lor, taxoparc, și lui trebuie să îi adresez pretențiile. Asta cum?!

Eu ca o pasageră, nu cunosc niciun fel de taxoparc. Eu apelând în aplicație, eu m-am resemnat cu Yandex Taxi. Automobilul cu logoul Yandex Taxi confirmă aceasta. Compania trebuie să poarte răspundere, dar nu altcineva", a scris Anastasia Che pe Facebook.

În urma accidentului tânăra a suferit mai multe intervenții, iar pe frunte i-a rămas o cicatrice enormă.

Avocatul victimei a declarat pentru Știri.md că șoferul a fost declarat vinovat și i s-a aplicat doar o amendă de 1.200 de lei și 6 puncte de penalizare.

De asemenea, partea vătămată a sesizat și Protecția Consumatorului, care a depistat mai multe nereguli la compania de taxi.

Mai mult, în urma accidentului rutier, avocatul împreună cu victima s-au adresat la Yandex Taxi pentru a cere despăgubiri:

"Nu suntem vinovați, nu avem treabă cu asta", au declarat reprezentanții companiei după accident.

În prezent, partea vătămată urmează să se adreseze la Curtea de Apel Chișinău cu o plângere pe numele parcului de taxiuri, șoferului vinovat, dar și Yandex Taxi, susține avocatul.

"Compania nu are grijă de siguranța pasagerilor, nu se fac responsabili. Astfel, Yandex Taxi induc în eroare consumatorii", a scris Anastasia.

Abia după mediatizarea acestui incident, reprezentanții Yandex Taxi au venit cu o reacție pe acest caz:

"Imediat după acest incident noi am luat legătura cu parcul de taxiuri responsabil de acest incident. Aceștia urmau să vă achite prejudicii prin intermediul asigurării auto, însă s-a adeverit că nu ați primit nicio compensație, iar cei de la parcul de taxi ne mințeau și ofereau informații eronate despre accident.

Am blocat accesul acestui parc în aplicația noastră. Din partea noastră, suntem gata să vă oferim ajutorul necesar pentru ca dvs. să primiți compensație de la parcul de taxi, deoarece după alege anume ei sunt responsabili de accident", se arată în reacția Yandex Taxi Moldova.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării