Sfaturi de la Dodon pentru guvernare: Să se urce în avion și să zboare la Moscova
După ce Comisia pentru Situații Excepționale a decis instaurarea stării de alertă în sectorul de gaze naturale, liderul PSRM Igor Dodon, a venit cu recomandări pentru guvernare.

Ex-președintele țării, recomandă guvernării să se urce în avion și să zboare urgent la Moscova pentru a ajunge la un acord în acest sens, transmite Știri.md.
"Situația privind gazele naturale este foarte complicată, iar autoritățile trebuie să se urce în avion și să zboare urgent la Moscova pentru a ajunge la un acord în acest sens.
Din câte am înțeles, Maia Sandu a refuzat să participe la ședința Consiliului șefilor de state al CSI, care va avea loc zilele acestea la Minsk.
Natalia Gavrilița va merge la eveniment în locul ei. De ce președintele nu dorește să meargă la Minsk, unde ar mai fi putut să se întâlnească cu Putin și să discute despre gaze?", se întreabă Dodon.
Reamintim că a fost instituită stare de alertă privind consumul de gaze în Moldova. Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a anunţat că Termoelectrica foloseşte de astăzi păcură, iar rezervele ajung pentru cel puţin o lună.
În paralel, instituţiile responsabile vor începe discuţiile privind achiziţia gazelor naturale din România şi Ucraina, iar un grup de lucru va aproba decizii privind oferirea populaţiei a ajutoarelor în sezonul rece, inclusiv sub formă de lemne şi cărbune.
Măsurile au loc în contextul în care autorităţile recunosc că ar putea să nu ajungă la un numitor comun cu Gazpromul în timpul apropiat.
Actualul contract dintre Moldovagaz şi Gazprom a expirat la sfârşitul lunii septembrie.
Guvernul doreşte extinderea acestuia pentru un an în condiţiile şi tarifele de anul trecut, însă partea rusă doreşte un tarif pe care partea moldovenească îl consideră exagerat.
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, dă asigurări că ţara noastră nu va rămâne fără gaz, şi se vor găsi soluţii de achiziţii din altă parte, însă preţul acestuia cu siguranţă va creşte.