main logo
1445

Șeful Sputnik Moldova, percheziționat în dosarul fraudei bancare

Directorul agenției de presă „Sputnik-Moldova”, Vladimir Novosadiuk, a fost percheziționat în dosarul fraudei bancare.

Șeful Sputnik Moldova, percheziționat în dosarul fraudei bancareFoto: sputnik.md

Vladimir Novosadiuk este acuzat de fraudă și spălare de bani, transmite Știri.md.

Ria.ru scrie că în timpul audierilor, Vladimir Novosadiuk a declarat că este nevinovat.

În timpul perchezițiilor, acestuia i-ar fi fost confiscat doar telefonul mobil.

Anterior, unele instituții mass-media au scris că Vladimir Novosadiuc ar fi fost reținut la Chișinău. 

Numele lui Novosadiuc și al soției acestuia, Rita Țvic, figurează în rapoartele Kroll privind furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc. 

Potrivit datelor raportului, cei doi, ambii acționari ai Unibank, au împrumutat 12 milioane de lei de la Harrogate Consulting. 

De asemenea, Țvic este proprietara a două posturi de televiziune controlate de Ilan Șor - Orhei TV și Televiziunea Centrală.

Știri.md amintește că astăzi, Renato Usatîi a făcut publică lista persoanelor care se fac vinovate de frauda bancară și care trebuie să fie arestate.

„Azi-dimineață am citit că și Novosadiuc Vladimir a fost arestat. Câteva luni în urmă am declarat că Melnic Viorel urma să fie arestat, dar s-a înțeles cu Dodon că dacă își depune mandatul, Melnic va primi garanție de securitate", a declarat Usatîi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării