main logo
2385

Pana de curent din Moldova: Ambasadorul Rusiei, chemat la MAEIE

Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a da explicații, ca urmare a deconectărilor masive de energie electrică, în urma bombardamentelor din Ucraina.

Pana de curent din Moldova: Ambasadorul Rusiei, chemat la MAEIEFoto: realitatea.md

Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe, Nicu Popescu, transmite Știri.md. 

Totodată, MAEIE a transmis instrucțiuni urgente șefilor misiunilor diplomatice pentru a informa partenerii noștri despre impactul major al acestei situații. 

Diplomația de la Chișinău punctează că Moldova rămâne "de partea lumii libere, iar acest război trebuie oprit cât mai repede".

"Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au lăsat Republica Moldova în întuneric, din nou. Pene de curent masive în toată țara, inclusiv în Chișinău și la sediul MAEIE. Am dat instrucțiuni ca ambasadorul Rusiei să fie chemat pentru explicații", a scris Popescu pe Twitter.

Rusia a lansat miercuri un nou raid cu rachete asupra Ucrainei, lovind cel puțin o infrastructură critică din Kiev. Furnizorul local de electricitate a anunțat întreruperi ale furnizării electricității, în timp ce orașul Lvov a rămas complet fără curent în urma atacului rusesc.

Astfel, o nouă pană de curent a lovit și Republica Moldova. Curentul a dispărut în mai multe raioane ale țării și în Chișinău. Reamintim că o asemenea deconectare în masă a avut loc pe data de 15 noiembrie.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării