main logo
2269

Expert: Sprijinul cetățenilor e tot mai mare pentru opțiunea europeană

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE ar putea fi organizat în aceeași zi cu prezidențialele pentru a asigura o prezență cât mai mare la vot, a declarat directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza. Conform expertului, acest demers ar asigura o participare semnificativă, luând exemplu din ultimul scrutin prezidențial cu cea mai mare prezență.

Expert: Sprijinul cetățenilor e tot mai mare pentru opțiunea europeanăFoto: Radiomoldova.md

„Înțelegerea noastră și lucrul acesta l-am înțeles și din discuțiile cu doamna președintă, este că evident obiectivul este de a valorifica prezența cât mai mare la acest exercițiu democratic pentru ca să avem o participare cât mai mare. Este foarte important să se reflecte inclusiv tendințele de percepție, de sprijin pentru Uniunea Europeană. Vedem că în ultimul an sprijinul cetățenilor Republicii Moldova este tot mai mare pentru opțiunea europeană”, a declarat Iulian Groza, transmite Știri.md, cu referire la radiomoldova.md.

De asemenea, acesta a menționat că cel mai important este să se facă tot posibilul pentru a evita ca partidele politice, candidații la funcția de președinte în aceste alegeri prezidențiale să politizeze excesiv acest exercițiu democratic. 

„Este foarte important în acest sens ca cele două campanii care se vor desfășura să fie distincte. Scopul nostru ca cetățeni este să facem tot posibilul ca cât mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova să fie conștienți de acest proces, să cunoască rigorile”, a spus Groza. 

Totodată, expertul s-a referit și la riscurile pe care le comportă organizarea acestui scrutin. 

„Știm foarte bine că spațiul nostru informațional este puternic intoxicat de acțiuni de dezinformare. Am văzut că acțiunile de război hibrid (...) comportă un risc foarte mare în sens că acest exercițiu dacă se va desfășura va fi ținta unor acțiuni crescânde. Noi, pe de o parte, și acțiunile statului, pe de altă parte, să se asigure că spațiul nostru informațional este cât se poate de imunizat”, a subliniat Iulian Groza. 

Știri.md amintește că, în luna decembrie 2023, într-un mesaj video, Maia Sandu și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte și a solicitat Parlamentului să organizeze un referendum în toamna lui 2024 privind aderarea la Uniunea Europeană.

Alegerile prezidențiale din acest an ar urma să aibă loc în luna octombrie.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării