main logo
2894

Cine e al cincelea ex-polițist reținut în cazul operațiunii SPIA-PCCOS

Oamenii legii au mai reținut un ex-polițist în cadrul dosarului de filaj în care este vizat fostul viceministru al MAI, Veaceslav Ceban, și verișorul său, Petru Bîrcă, șef-adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Cine e al cincelea ex-polițist reținut  în cazul operațiunii SPIA-PCCOS

Informația a fost confirmată pentru Deschdie.MD de către Ion Mămăligă, șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, transmite Știri.md. 

Sursele Deschide.MD susțin că acesta a fost reținut ieri în Chișinăi și că ar fi vorba despre Mihai Frunza ex-ofițer din cadrul Direcției Operațiuni Speciale a INI.

Solicitat telefonic, Ion Mămăligă, șeful SPIA a confirmat pentru Deschide.MD reținerea fostului polițist, însă a evitat să ne ofere mai multe detalii făcând trimitere la secretul anchetei.

Amintim că la începutul săptămânii curente, autoritățile au anunțat despre reținerea a patru foști oameni ai legii după ce ar fi filat doi procurori anticorupție responsabili de investigarea fraudei bancare.

Deschide.MD a scris cu referire la surse că cei patru au activat în cadrul serviciilor speciale de investigații, dar și în sistemul penitenciar, aceștia fiind Vitalie Munteanu, Valentin Corlăteanu, Gheorghe Sîrbu, dar și Ion Vârtosu.

Totodată, amintim că în dosarul instrumentat de SPIA și PCCOCS, ar fi vizat fostul viceministru MAI, Veaceslav Ceban, dar și verișorul său, Petru Bîrcă, fost șef-adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Cei doi nu au fost reținuți, din motiv că au fugit din țară.

Mai mult, aceleași surse susțin că cei patru, ar fi filat și mai mulți angajați ai Comisiei Electorale Centrale, dar și pe unii politicieni care anterior ar fi declarat presei că sunt urmăriți.

Totodată, oamenii legii au stabilit că aceștia ar fi activat la comanda fostului viceministru al MAI, Veaceslav Ceban, dar și a verișorului său, Petru Bîrcă, iar ulterior cei doi transmiteau informațiile lui Ilan Șor, vizat în dosarul cu privire la frauda bancară.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării