main logo
2226

Mașina poliției, implicată în accident. Motociclistul rănit povestește detalii

Un tânăr de 28 de ani a murit, iar altul a ajuns la spital după ce motocicletele pe care le conduceau s-au lovit de o mașină a Poliției.

Mașina poliției, în accident. Motociclistul rănit povestește detaliiFoto: gagauziainfo.md

S-a întâmplat aseară în raionul Comrat. Oamenii legii spun că cei doi se deplasau cu viteză excesivă. De cealaltă parte, bărbatul rănit susține că ambii circulau regulamentar și că agenții au oprit brusc în fața lor, transmite Știri.md cu referire la protv.md

Accidentul s-a produs noaptea trecută în apropiere de localitatea Chirsova din raionul Comrat. Motociclistul care a ajuns la spital susține că atât el, cât și tânărul care a decedat se deplasau regulamentar.

Nicolae Lupașcu, motociclist: Eu mergeam primul și brusc, în față, poliția a conectat girofarul și a trecut pe banda noastră, eu m-am lovit primul în mașină și m-a aruncat la vreo 30 de metri, iar băiatul din urmă s-a lovit frontal și a murit.

Oamenii legii, însă, au o altă versiune. Ei spun că au fost anunțați că cinci motocicliști se deplasează cu viteză prin localitatea Svetlii și că lovesc cu pumnii în automobile. 

Astfel, polițiștii s-au deplasat la fața locului, având girofarele mașinii incluse. La un moment dat, automobilul agenților a lovit lateral o motocicletă, care s-ar fi deplasat în întâmpinare cu viteză excesivă. Apoi, o altă motocicletă, condusă de un tânăr de 28 de ani, s-a ciocnit de autoturismul polițiștilor, care staționa pe carosabil. 

În urma impactului, cel din urmă a decedat. Motociclistul care a fost rănit susține că lucrurile stau altfel și că polițiștii ar încerca să ascundă cazul.

Nicolae Lupașcu, motociclist: Polițiștii încearcă să mușamalizeze cazul, ei nu erau cu girofarul pornit, trebuie să răspundă pentru moartea unui om. Noi nu am lovit cu pumnii nici într-o mașină.

Oamenii legii spun că motocicliștii aveau permis de conducere și că niciunul dintre ei nu consumase alcool. 

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală, iar Procuratura din raionul Comrat urmează să investigheze toate circumstanțele producerii accidentului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării