main logo
741

Dorin Recean: Guvernul va oferi fermierilor credite agricole de urgență

Guvernul va oferi credit agricol de urgență fermierilor din Republica Moldova, prin care va garanta 90% pentru 500.000 de lei per întreprindere. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean după întrevederea de astăzi, 20 februarie, cu fermierii la MAIA.

Dorin Recean: Guvernul va oferi fermierilor credite agricole de urgențăColaj: Știri.md

„Am prezentat producătorilor de cereale, afectați de crizele din ultimii ani, mecanismul de susținere. Guvernul a oferit o soluție imediată - creditul agricol de urgență, care reprezintă un sprijin real oferit de stat pentru ca agricultorii să poată începe sezonul agricol de primăvară”, susține Dorin Recean, transmite Știri.md

Astfel, potrivit premierului, din data de 1 martie, orice producător agricol va putea accesa de urgență un credit de până la o jumătate de milion de lei, în condiții foarte avantajoase, pe care statul îl va garanta. Banii primiți vor putea fi folosiți pentru motorină, fertilizanți, piese de schimb și tot de ce au nevoie agricultorii pentru lucrările în câmp în următoarea perioadă. 

„Guvernul Republicii Moldova cunoaște problemele cu care se confruntă producătorii de cereale și de fiecare dată a venit cu măsuri concrete de suport. Deja au fost alocați 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru a compensa pierderile agricultorilor în urma secetei”, a mai spus prim-ministrul Dorin Recean. 

Potrivit oficialului, doar în ultimul an Guvernul a acordat aproape două miliarde de lei pentru subvenții și alte tipuri de ajutor în agricultură.

„Blocarea vămilor și a drumurilor nu este o soluție de a rezolva problemele din sector, nu ajută pe nimeni, dimpotrivă creează probleme oamenilor, transportatorilor, precum și exportatorilor de cereale”, a mai menționat prim-ministrul Republicii Moldova. 

Știri.md amintește că, la Ministerul Agriculturii, ministrul de resort și premierul Dorin Recean au avut o întrevedere cu fermierii astăzi, 20 februarie. În cadrul ședinței a fost discutată alocarea suplimentară a 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru producătorii de cereale din sudul țării și distribuirea motorinei din România.

Astăzi, 20 februarie, agricultorii au revenit la proteste, după o pauză de câteva zile.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării