main logo
408

ASD, despre informațiile privind întârzierile de plată a salariilor

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a venit cu o reacție la informațiile apărute în presă precum că ar fi întârzieri la plata salariilor în industria rutieră.

ASD, despre informațiile privind întârzierile de plată a salariilorFoto: ASD

Într-un comunicat remis presei, ASD precizează că astfel de întârzieri nu se atestă, transmite Știri.md.

„Ministerul Finanțelor efectuează finanțarea lucrărilor de construcție, reabilitare și reparație a drumurilor publice naționale prin intermediul Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”. Actualmente, datorii pentru astfel de lucrări nu se atestă.

Achitarea se face în baza actelor ce demonstrează volumul lucrărilor executate, conform cadrului legal.

Antreprenorii, câștigătorii licitațiilor publice, în domeniul reparației și întreținerii drumurilor, sunt entități la autogestiune care activează pe cont propriu cu risc asumat. Respectiv, în contractele unde Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” este beneficiar, toate plățile au fost achitate în deplină măsură”, menționează ASD.

Menționăm că, companiile de construcții de drumuri din Moldova ar amâna plata salariilor din cauză că întârzie finanțarea de la Ministerul Finanțelor pentru lucrările deja finalizate. Despre asta a comunicat managerul uneia dintre companiile de drumuri corespondentului Infotag. Acesta a spus că salariul pentru luna mai n-a fost încă plătit, iar impozitele datorate n-au fost achitate la stat. Motivul este că nu există finanțare de la buget.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării