250
0
Un tigru a făcut cea mai lungă plimbare înregistrată vreodată de cercetători
250
0

Un tigru din India a făcut o plimbare de 1.300 de kilometri, care a durat cinci luni, informeaază BBC.

Experții cred că mascului de 2 ani și jumătate cel mai probabil căuta o zonă bogată în pradă, voia să-și stabilească un teritoriu sau căuta o pereche, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Tigrul purta o zgardă cu transmițător radio și a fost monitorizat încă din luna iunie, când a părăsit statul Maharashtra, unde trăise până în acel moment.

Animalul a fost urmărit traversând ferme, ape și autostrăzi. În plimbarea care a durat cinci luni, tigrul, denumit C1, a intrat în conflict cu oamenii o singură dată. Atunci, a rănit "accidental" un bărbat care a intrat într-un desiș unde tigrul se odihnea.

Animalul a continuat să umble prin păduri până la începerea ploilor musonice, în căutarea unui loc unde să rămână.

Oamenii de știință au anunțat că felina nu a avut un parcurs liniar, iar călătoria sa l-a dus prin șapte districte din statele Maharashtra și Telangana.

Animalul a fost monitorizat prin GPS în fiecare oră și prezența sa a fost înregistrată în 5.000 de locuri începând cu luna februarie, când i-a fost montată zgarda cu transmițător radio.

"Tigrul probabil caută un teritoriu, pradă sau o pereche. Majoritatea zonelor specifice tigrilor din India sunt pline și tinerii tigri trebuie să explozere mai mult", a spus Dr. Bilal Habib, biolog la Institutul animalelor sălbatice din India.

Tigrul s-a ascuns pe timpul zilei și călătorea doar noapte, vânând porci sălbatici și vite pentru a se hrăni.

Dr. Habib a confirmat rănirea unui om în timpul plimbării tigrului, însă spune că nu s-a înregistrat un confict serios cu oamenii. "Oamenii nici măcăr nu au știut când tigrul le-a trecut prin curte", a adăugat acesta.

Numărul tigrilor a crescut în India, însă habitatul lor natural s-a redus în dimensiuni și prada nu este întotdeauna din abundență. Fiecare tigru are nevoie de 500 de animale în zona în care se află, pentru a avea acces la suficientă mâncare.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter