Un mesaj al lui Stephen Hawking va fi trimis în spaţiu
Cuvintele fostului fizician Staphen Hawking vor fi trimise în spaţiu sub forma unui „mesaj de pace şi speranţă'', a afirmat familia savantului.
Cuvintele au fost amplasate pe partitură de către cunoscutul compozitor Vangelis. Conform BBC, melodia va fi trimisă către cea mai apropiată gaură neagră, după o ceremonie ţinută în onoarea savantului, transmite Știri.md cu referire la descopera.ro.
Stephen Hawking a murit în martie la vârsta de 76 de ani, după ce a trăit o mare parte din viaţă cu boala Lou Gehrig. Transmisiunea prin satelit va fi îndreptată către cea mai apropiată gaură neagră 1A 0620-00, ce se află într-un sistem binar.
„Este un mesaj de pace şi speranţă, despre unitate şi necesitatea unei vieţi trăite în armonie pe această planetă”, a declarat Lucy, fiica fostului savant. Compoziţia va fi transmisă în spaţiu din cadrul satelitul Cebreros, deţinut de Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
Stephen Hawking a murit pe 14 martie la locuinţa sa din Cambridge.
Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking a fost timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.
Pacienţii diagnosticaţi cu boala de care suferă Stephen Hawking trăiesc, în medie, 3 ani, numai 10% dintre aceştia reuşind să supravieţuiască mai mult de 10 ani. Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor.
Profesorul a îndemnat pe toţi oamenii cu dizabilităţi fizice să se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot face şi să nu regrete lucrurile pe care nu pot să le realizeze.