main logo
601

Studiu: Riscăm să mâncăm 100 de pahare de plastic într-un an

Riscăm să înghiţim până la 5 grame de plastic săptămânal, avertizează cercetătorii din Australia.

Studiu: Riscăm să mâncăm 100 de pahare de plastic într-un an

Se întâmplă asta, de pildă, pentru că multe dintre alimente sunt ambalate în acest material, iar dacă nu sunt depozitate ca la carte, particulele de plastic pot ajunge în mâncare, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro

Cele mai mari cantităţi au fost găsite în pește, sare, apă şi bere. În acelaşi timp este şi vina noastră că nu reciclăm şi aruncăm totul de-a valma.

Rezultatele a 52 de studii despre efectele plasticului au fost puse cap la cap de cercetătorii Universităţii Newcastle din Australia şi de specialiştii de la World Wide Fund for Nature. Concluziile sunt tulburătoare.

Fără să ştim, în fiecare săptămână ajung în organismul nostru 5 grame de plastic. Practic, e ca şi cum am mânca două pahare mici. Studiile arată ca cea mai mare cantitate este ingerată prin consumul de apă. Iar dacă mergem mai departe, într-un an ajungem să mâncăm o sută de pahare de plastic.

Eirik Lindebjerg - Global Plastics Policy Manager WWF: “5 grame de plastic este într-adevăr mult, o parte trece prin corp, dar există dovezi că o parte rămâne. Nu ştim exact ce consecinţe are asupra sănătăţii încă, avem nevoie în mod clar de mai multe cercetări ca să înţelegem cum afectează sănătatea.”

Plasticul ajunge în organismul nostru sub formă de microparticule prin apă, mâncare sau sare. Se întâmplă asta şi pentru că alimentele ambalate în acest material nu sunt depozitate corespunzător, dar şi pentru că mările şi oceanele sunt tot mai poluate.

Vara, pe stradă, aproape fiecare trecător are în mâna apă, suc ori la PET.

Alina Călușeriu, comisar-șef Garda de Mediu Timiş: „Studiile de specialiatate, făcute de experţi în domeniu, au demonstrat până în prezent că pericolul remanenței şi atunci evident că există un pericol.”

România se află la coada Uniunii Europene în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri reciclate: doar 3%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării