main logo
655

Studiu: Cremele de protecţie solară ajung în sânge după o zi de la aplicare

Ingredientele active din cremele de protecţie solară obişnuite ajung în fluxul sanguin în doar o zi de la folosire, la niveluri ridicate care stârnesc îngrijorarea autorităţilor medicale, arată un studiu restrâns efectuat în SUA. Ce recomandă specialiştii.

Cremele de protecţie solară ajung în sânge după o zi de la aplicare

După o singură zi de aplicare, cele mai multe ingrediente conţinute în cremele de protecţie solară ajung în fluxul sanguin la niveluri suficient de înalte cât să suscite investigaţii guvernamentale de securitate medicală, arată o cercetare restrânsă condusă de Centrul pentru Evaluarea Medicamentelor şi Cercetare din componenţa Food and Drug Administration – FDA din SUA. Studiul, citat de cnn.com şi publicat luni în jurnalul medical JAMA, arată că nivelul a trei ingrediente continuă să crească în sânge pe măsură ce sunt aplicate şi rămân în corp cel puţin 24 de ore după ce utilizarea a încetat, transmite Ştiri.md cu referire la unimedia.info.

Cele patru substanţe studiate - avobenzonă, oxibenzonă, ecamsul, octocrylene – fac parte dintr-un grup despre care reprezentanţii FDA au declarat că au nevoie de teste de siguranţă suplimentare înainte de a fi considerate sigure şi eficiente. Concentraţia de oxibenzonă din corp era de 50-100 de ori mai mare decât a celorlalte trei ingrediente testate, a arătat cercetarea. Aşadar, în aceste condiţii, trebuie să nu mai folosim protecţia solară? În niciun caz, sunt de părere experţii.

„Studiul trebuie să evalueze aceste rezultate şi să determine care sunt adevăratele implicaţii medicale ale absorbţiei acestor ingrediente“, a spus dermatologul dr. David Leffell, de la Yale School of Medicine, şi purtător de cuvânt al Academiei Americane de Dermatologie.

Între timp, a mai spus acesta, oamenii trebuie să se protejeze în continuare în faţa razelor solare. „Soarele este adevăratul inamic în această chestiune“, a punctat Scott Faber, vicepreşedinte al Environmental Working Group – EWG. „Nu este ceva nou că aplicarea loţiunilor sau a altor produse pe piele, acestea sunt absorbite în corp“, a mai spus Faber.

„Acest studiu este felul în care FDA arată că aceste ingrediente uzuale din produsele manufacturate trebuie să treacă teste suplimentare de siguranţă pentru a vedea dacă ridică riscuri de sănătate.“

Cremele solare pot fi procurate fără reţetă în SUA, fiind comercializate fără o reglementare strictă, şi sunt folosite pe scară largă pentru a bloca radiaţiile ultraviolete care pot cauza cancer de piele, cea mai frecventă afecţiune malignă în Statele Unite. Cercetătorii nu au dat publicităţii numele produselor folosite în studiu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării