main logo
783

Secretele Stonehenge: S-a aflat cine a construit misteriosul monument

Strămoșii oamenilor care au construit Stonehenge au ajuns pe insula britanică pornind din vestul Mediteranei, arată un studiu al unei echipe de cercetătorii care au analizat probele DNA prelevate de pe mai multe oase umane găsite îngropate în apropiere de misteriosul monument.

Secretele Stonehenge: S-a aflat cine a construit misteriosul monument

Cercetătorii de la Londra au comparat ADN-ul extras din resturile umane din Neolitic găsite în Marea Britanie cu cele ale oamenilor care au trăit în aceeași perioadă în Europa și au ajuns la concluzia că cei care au construit Stonehenge au ajuns aici călătorind din Anatolia (Turcia) prin peninsula Iberică, scrie BBC News, transmite Știri.md cu referire la Libertatea.ro

Ei au ajuns în insulele britanice în jurul anului 4.000 î.e.n, la 2.000 de ani după ce au plecat din Anatolia într-o expansiune care a dus la introducerea creșterii animalelor în Europa. 

Potrivit studiului publicat în Nature Ecology & Evolution, unul dintre grupurile de fermieri au urmat cursul Dunării în amonte, spre Europa Centrală, însă un altul a călătorit spre vest, pe Mediterană, iar din peninsula Iberică au ajuns în Franța și apoi în insulele britanice. 

Vânătorii cu origini în Anatolia au înlocuit aproape în totalitate grupul de vânători care se afla în Britania, singura excepție fiind vestul Scoției. 

Studiul arată și că vânătorii care se aflau pe insule până la venirea păstorilor din Anatolia aveau pielea închisă la culoare şi ochii albaștri, în timp ce nou-veniții aveau pielea deschisă la culoare, ochii căprui şi părul negru sau şaten închis. 

Spre finalul epocii Neolitic, în jurul anului 2.450 î.e.n., descendenţii primilor fermieri au fost, la rândul lor, înlocuiţi aproape complet de o nouă populaţie – Bell Beaker – care au migrat aici din Europa. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării