main logo
381

Robotul Opportunity și-a încheiat misiunea pe planeta Marte

Opportunity, unul dintre cei mai vechi roboţi care se află pe planeta Marte, a fost declarat în mod oficial „decedat”.

Robotul Opportunity și-a încheiat misiunea pe planeta Marte

NASA a anunţat ieri, 13 februarie, că misiunea Opportunity s-a terminat în mod oficial, după repetate încercări de a restabili contactul cu robotul. Acesta a dispărut pe data de 10 iunie 2018, când o furtună de nisip i-a acoperit panourile sale fotovoltaice, acesta fiind lăsat fără energie electrică, transmite Știri.md cu referire la Go4it.ro.

Robotul Opportunity se află pe Marte încă din 2004, când a aterizat în scopul de a colecta date despre planetă timp de 90 de zile. 

Misiunea sa a fost extinsă însă, după ce acesta a reuşit să funcţioneze în continuare, explorând astfel o suprafaţă mult mai mare decât era iniţial în plan. În ultimii 15 ani, Opportunity a explorat mai multe zone de pe Marte, în special cratere, fiecare dintre acestea reprezentând practic o misiune complet nouă.

Având motoare electrice limitate din punct al puterii şi bazându-se exclusiv pe energie solară, folosind tehnologie dezvoltată în urmă cu 20 de ani, Opportunity a străbătut în cei 15 ani pe Marte aproximativ 45 de kilometri şi a dus la noi descoperiri despre planeta vecină. 

Există şi alţi roboţi pe Marte care rămân însă activi precum Curiosity şi sonda InSight, care a aterizat anul trecut pe suprafaţa planetei. Spirit, un alt robot care a ajuns pe Marte cu un an înaintea lui Opportunity, a fost fost scos din funcţiune în 2010, după şapte ani de funcţionare, când conexiunea către el s-a oprit.

Roboţii care explorează planeta Marte ne ajută să aflăm informaţii despre istoria planetei şi ajută NASA pentru a se pregăti mai bine pentru eventuale expediţii umane pe suprafaţa planetei. 

Există însă şansa ca primii oameni pe Marte să nu fie trimişi de o agenţie naţională, ci mai degrabă de o companie privată precum SpaceX, Elon Musk fiind deseori surprins în discuţii despre posibilitatea colonizării acestei planete.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării