main logo
574

Prototipul SpaceX care ar putea ajunge pe planeta Marte și-a luat zborul

SpaceX a lansat cu succes prototipul său masiv SN5 Starship pe terenurile sale de testare din Boca Chica, Texas, până la o înălțime planificată de 150 de metri.

O transmisiune live a arătat gigantica structură cilindrică din oțel inoxidabil plutind în aer, lăsând în urmă un nor masiv de praf, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Apoi a realizat fără probleme călătoria de întoarcere.

Este o etapă importantă în eforturile SpaceX de a construi o rachetă capabilă să ducă până la 100 de pasageri (sau 100 de tone de marfă) pe Lună și chiar pe Marte.

Rezervorul masiv de combustibil, cel de-al șaselea prototip de testare la scară completă al companiei, s-a ridicat de la sol, cu unul dintre motoarele de rachetă Raptor de nouă generație ale companiei.

În ciuda succesului, echipa SpaceX mai are un drum lung de parcurs.

Versiunea finală este proiectată pentru a folosi șase motoare Raptor.

În timpul testului, SN5 a montat o sarcină utilă simulată în partea de sus a acesteia, pentru a compensa sarcinile viitoare.

În urmă cu câteva zile a existat o tentativă de lansare, dar a eșuat, din cauza unei supape de pornire a turbinelor Raptor. 

„Emoționat pentru azi”, a scris CEO-ul SpaceX, Elon Musk, pe Twitter, din camera de control Boca Chica, înainte de lansare.

Prototipul SN5 a finalizat cu succes un test de foc static la 30 iulie, până la primul salt.

Vestea vine ca o gură de aer proaspăt, după ce o serie de prototipuri precedente s-au sfărâmat ca niște conserve sau au explodat spectaculos într-o minge de foc uriașă.

„Într-o zi, Starship va ateriza pe nisipurile ruginite ale lui Marte”, scria Musk pe Twitter la acea vreme.

Moment istoric pentru NASA și SpaceX: de ce este specială amerizarea capsulei Dragon

Colaborarea dintre NASA și SpaceX a ajuns la un alt nivel, odată cu amerizarea primei capsule Dragon cu doi astronauți la bord.

NASA colaborează de mulți ani cu SpaceX, compania fondată de Elon Musk.

Până acum însă, respectiva colaborare nu se reflecta și în transportul de persoane, doar de materiale necesare pe ISS – Stația Spațială Internațională.

Inevitabilul s-a produs recent, când doi astronauți americani s-au întors pe pământ prin intermediul capsulei SpaceX Dragon. 

Ca referință, cei doi au plecat în spațiu în luna mai, a acestui an. Amerizarea s-a produs în Statele Unite, în apropiere de Florida.

Aceasta este o premieră foarte importantă, deoarece marchează prima reîntoarcere din spațiu a unui echipaj cu o capsulă privată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării