main logo
434

Premieră SpaceX: 3 propulsoare Falcon Heavy au aterizat cu succes

Compania spaţială americană SpaceX a realizat joi prima lansare comercială a rachetei sale Falcon Heavy, care face parte din clasa lansatoarelor grele, plasând pe orbită un satelit aparţinând unui operator saudit.

Premieră SpaceX: 3 propulsoare Falcon Heavy au aterizat cu succes

Apoi a recuperat pentru prima dată cele trei propulsoare revenite pe Terra, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

„Falcon Heavy se află în drum spre spaţiu”⁣⁣, a spus, la puţin timp de la decolare, un reprezentant Space X care a comentat transmisiunea în direct pe internet. „Traiectoria pare să fie cea bună″⁣.

Racheta Falcon Heavy, care s-a desprins de la baza de lansare Cap Canaveral (Florida), la ora locală 18:36 (22:36 GMT), a plasat, aŞa cum era prevăzut, satelitul Arabsat-6A, care cântăreşte şase tone, pe o orbită geostaţionară, la 36.000 kilometri de Terra. Această operaţiune a fost realizată la circa 34 de minute după decolare.

„Reuşita instalării Arabsat-6A pe orbita geostaţionară a fost confirmată - sfârşitul primei misiuni comerciale a Falcon Heavy”, a scris la scurt timp SpaceX pe Twitter.

Obiectivul companiei era, în egală măsură, şi acela de a recupera cele trei propulsoare ale rachetei. Misiune îndeplinită: două dintre acestea au revenit la sol la circa 8 minute după decolare, iar al treilea, pe o platformă plutitoare din Oceanul Atlantic, care poartă denumirea „Of course I still love you”, la aproximativ 10 minute după lansare.

„Propulsoarele Falcon au aterizat”⁣, a scris pe Twitter Elon Musk, directorul SpaceX, publicând o fotografie drept dovadă. În limba engleză, „Falcon”⁣ semnifică „şoim”⁣.

SpaceX deţine două rachete operaţionale: Falcon 9, care efectuează cea mai mare parte a lansărilor şi domină piaţa americană (21 de lansări în 2018), şi Falcon Heavy, care, aşa cum indică şi numele său, a fost creată pentru a transporta în spaţiu încărcături mult mai grele şi pe orbite mai îndepărtate.

În februarie 2018, o rachetă Falcon Heavy a realizat cu succes primul său zbor non-comercial, când a trimis în spaţiu o maşină Tesla roşie decapotabilă. Compania constructoare de maşini aparţine, de asemenea, lui Elon Musk.

La lansarea de anul trecut, recuperarea lansatorului pe platforma plutitoare a eşuat.

Lansarea de joi a reprezentat aşadar recuperarea pentru prima dată a celor trei propulsoare, care ar urma să fie utilizate, cel puţin parţial, în cadrul următoarei misiuni, a precizat o comentatoare a lansării.

Compania SpaceX recuperează în mod frecvent prima treaptă a rachetelor sale în scopul reutilizării acesteia pentru a reduce în mod substanţial costurile lansărilor. Falcon Heavy este alcătuită din echivalentul a trei rachete Falcon 9, alipite pentru a tripla forţa vehiculului în momentul lansării.

După primul zbor reuşit din 2018, armata americană şi companii private au semnat contracte pentru lansări cu ajutorul rachetei Falcon Heavy, iar NASA a evocat posibilitatea de a îi încredinţa misiuni pentru programul său care vizează revenirea astronauţilor americani pe Lună.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării