main logo
403

NASA, cu un pas mai aproape de explorarea lunii lui Jupiter

Oamenii de ştiinţă sunt gata să înceapă construirea sondei spaţiale care va explora satelitul Europa al planetei Jupiter, considerată ţinta principală în căutarea vieţii dincolo de Pământ, a anunţat NASA.

NASA, cu un pas mai aproape de explorarea lunii lui Jupiter

Misiunea Europa Clipper vizează luna acoperită de gheaţă a lui Jupiter, iar sub suprafaţa ei îngheţată se crede că există apă cu adâncime de 170 de kilometri, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

Programată să fie lansată în 2025, Europa Clipper a trecut acum de stadiul numit Key Decision Point C.

„Suntem cu toţii încântaţi de decizia care duce misiunea Europa Clipper cu un pas mai aproape de dezlegarea misterelor acestei lumi oceanice”, a spus Thomas Zurbuchen, administrator asociat al conducerii misiunii ştiinţifice NASA. 

Misiunea va investiga lumea acvatică, inclusiv dacă ea poate oferi condiţii de viaţă.

Interacţiunile gravitaţionale cu Jupiter generează forţe asemănătoare fluxului şi căldură, ceea ce menţine oceanul lunii lichid, spun cercetătorii.

Este prima dată când o misiune dedicată acestei explorări ajunge atât de departe, în parte, din cauza costurilor şi provocărilor care le presupune.

Sonda spaţială va duce nouă instrumente ştiinţifice, inclusiv camere de filmat şi spectrometre care vor capta imagini de rezoluţie înaltă ale suprafeţei lunii, un magnetometru care va măsura puterea şi direcţia câmpului magnetic (ce poate oferi date despre adâncimea oceanului şi salinitatea lui) şi un radar ce poate determina grosimea crustei de greaţă de deasupra oceanului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării