main logo
455

Gravitaţia artificială pe navele spaţiale, la un pas de realitate

Gravitaţia artificială, prezentată în filmele de science fiction, a făcut un pas înainte în laboratoarele Universităţii Colorado (CU) din Boulder, unde se caută ca într-un viitor apropiat să devină o realitate pe navele şi staţiile spaţiale.

Gravitaţia artificială pe navele spaţiale, la un pas de realitateFoto: esa.com

Potrivit unui comunicat al instituţiei americane difuzat marţi, echipa condusă de Torin Clark a elaborat un prototip care, lipsit totuşi de somptuozitatea prezentă în filme ca "2001: Space Odyssey", va reproduce gravitaţia pe navele şi staţiile spaţiale, şi va permite totodată menţinerea sănătăţii astronauţilor, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

"În spaţiu, astronauţii pierd masă osoasă şi musculară, sistemul lor cardiovascular îşi pierde tonicitatea şi suportă alte efecte. Până acum, există doar o serie de contramăsuri pentru a depăşi aceste probleme", a precizat Clark în acest comunicat.

Noua tehnologie va permite oamenilor să contracareze efectele negative ale lipsei gravităţii, ceea ce va prelungi perioada de şedere în spaţiu şi, prin urmare, realizarea de misiuni în locuri mai îndepărtate de Terra.

Ideea este de a instala "săli" de gravitaţie artificială pe staţiile spaţiale, pentru ca astronauţii să petreacă acolo "câteva ore pe zi pentru a primi doza zilnică de gravitaţie", a spus Clark. "Este ca o vizită la spa", a adăugat el.

Prototipul maşinii de gravitaţie artificială realizat la Departamentul de Ştiinţe de Inginerie Aerospaţială a CU-Boulder constă într-o platformă metalică, asemeni unui pat de spital, instalat într-o maşină centrifugă cu o viteză de rotaţie variabilă.

Asemănarea acestei maşinării cu un joc mecanic dintr-un parc de distracţii este notabilă, a recunoscut Clark, dar spre deosebire de acelea care fac ca persoanele să se simtă ameţite şi dezorientate, prototipul creat de echipa sa are efecte contrare, ajutând corpul uman să se adapteze la efectele gravitaţiei artificiale.

Cercetătorii au descoperit că, atunci când un voluntar a utilizat maşinăria de circa zece ori, el nu mai simte senzaţia de cădere.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării