main logo
362

A fost detectată prima ejecţie coronală de masă de la o stea care nu este Soarele nostru

O echipă de cercetători condusă de Costanza Argiroffi, un astronom de la Universitatea Palermo din Italia, a găsit dovezi ale unei ejecţii coronale de masă (coronal mass ejection - CME) de la o altă stea.

A fost detectată prima ejecţie coronală de masă de la o steaA fost detectată prima ejecţie coronală de masă de la o stea care nu este Soarele nostru.

Un astfel de eveniment are loc când o stea eliberează o cantitate de plasmă şi particule încărcate din coroană în mediul său înconjurător. Este frecvent în cazul Soarelui nostru, dar cercetătorii au găsit dovezi ale unei CME de la o stea mai mare (de trei ori masa Soarelui) numită HR 9024, aflată la aproximativ 450 de ani lumină de Terra, scrie descopera.ro.

Savanţii au realizat această descoperire în urma studierii unor date provenite de la Chandra X-ray Observatory al NASA.

Studiile anterioare au arătat că CME-urile nu pot scăpa din câmpul magnetic al stelei, ceea ce ar explica motivul pentru care acestea nu au fost observate până acum la alte stele.

Noua cercetare a căutat să observe schimbările în lungimile de undă ale razelor X emise de stea pentru a studia materialul din coroană, observând că materialul părea să se îndepărteze de stea după încetarea flăcării iniţiale a exploziei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării