main logo
503

Următorul Campionat Mondial de fotbal va avea loc în Qatar

Campionatul Mondial din Qatar va avea loc în 2022. Turneul final se va disputa în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie, lucru confirmat chiar de preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

Următorul Campionat Mondial de fotbal va avea loc în Qatar

Mai trebuie pus la punct numărul de echipe care vor participa la următoarea Cupă Mondială, urmând ca reprezentanţii Consiliului FIFA să ia o decizie, împreună cu organizatorii turneului final. Formatul cu 48 de echipe este o soluţie, dar poate fi pusă în aplicare la Mondialul din 2026, găzduit de Canada, Statele Unite şi Mexic, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.

FIFA a anunţat oficial perioada de desfăşurare a Campionatului Mondial din Qatar. Aşa cum se speculase iniţial, reprezentanţii federaţiei au decis ca turneul să fie programat iarna, în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie. Decizia a fost luată ca urmare a temperaturilor ridicare din regiune. Dacă vara se înregistrază temperaturi de peste 40 de grade, iarna condiţiile meteo sunt mai acceptabile, când se înregistrează temperaturi de până la 35 de grade.

”Este o decizie bună, pentru că temperaturile sunt foarte ridicate. În plus, suporterii vor veni într-un număr şi mai mare în perioada de iarnă. Cred că vor veni în jur de 1.3 milioane de fani la Campionatul Mondial din 2022”, a declarat Nasser Al-Khater, reprezentant cu organizarea turneului din 2022.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării