main logo
552

Un grup de sportivi și antrenori au primit distincții de stat

Președintele țării, Igor Dodon, a înmânat înalte distincții de stat unor sportivi care au obținut performanțe la Universiada Mondială de vară, precum și la alte competiții sportive internaționale.

Un grup de sportivi și antrenori au primit distincții de stat

Astfel, șeful statului a conferit medalia „Meritul Civic” și Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de sportivi și antrenori pentru merite în domeniul culturii fizice și sportului, succese obţinute în cadrul unor competiţii internaţionale, pentru talentul și dăruirea puse în slujba sportului național, transmite Știri.md.

”Mă bucur să constat că tradiția de a înmâna echipelor naționale drapelul Republicii Moldova pentru a fi purtat cu mândrie la evenimentele sportive de anvergură - este de bun augur”, a remarcat Igor Dodon.

Șeful statului a mulțumit tuturor pentru faptul că ne reprezintă destoinic țara peste hotare, precum și pentru promovarea unui mod de viață sănătos, asigurându-i și în continuare de susținere deplină din partea instituției prezidențiale.

După ceremonia de decorare, cei prezenți au efectuat o excursie prin sediul Președinției, inclusiv în biroul personal al Președintelui Republicii Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării