main logo
1028

Surpriză la Campionatul Mondial 2022: Spania a fost învinsă de Maroc

O nouă surpriză a avut loc la Campionatul Mondial din Qatar, acolo unde Spania a fost învinsă de Maroc, părăsind astfel din optimi competiția. De cealaltă parte, Marocul se califică pentru prima dată în istorie în sferturile de finală.

Surpriză la Campionatul Mondial 2022: Spania a fost învinsă de Maroc

Prima repriză a meciului dintre cele două naționale a fost una echilibrată. Hakimi, Mazraoui și Aguerd au ratat ocazii pentru Maroc, în timp ce Gavi a nimerit bara transversală, după care s-a acordat ofsaid, iar Asensio a trimis pe lângă din marginea careului de șase metri, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

Partea a doua a meciului a început cu Spania în ofensivă, dar șuturile lui Dani Olmo nu și-au atins ținta. Intrat în partea secundă a meciului, Alvaro Morata a expediat în minutul 82 un șut pe lângă poartă. Meciul a intrat în prelungiri.

În prima repriză a prelungirilor, marocanii puteau da lovitura în minutul 104, dar Cheddira a șutat modest, iar Unai Simon a intervenit sigur.

Partea a doua a prelungirilor a fost una echilibrată, în care ambele formații au încercat să dea lovitura pe contraatac. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar învingătoarea a ajuns să se decidă la loviturile de departajare. 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării