main logo
488

Simona Halep, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-3, pe jucătoarea americană Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Simona Halep, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon

Dacă scoatem din calcul serviciul, Halep i-a oferit o excelentă lecţie de tenis adolescentei de 15 ani, transmite Știri.md cu referire la News.ro.

Românca a scos untul din adversară, plimbând-o dintr-o parte în alta a liniei de fund, cu lovituri precise, agresive. Gauff a oferit o foarte bună replică, iar scorul primului set ascunde un pic din echilbrul de pe teren. Echilibru din punct de vedere al scorului, pentru că ghemurile au fost lungi, nu puţine ajungând la egalitate. 

Din punct de vedere al jocului, Halep a evoluat impecabil, cu clasă, cu puncte câştigate spectaculos. Minus serviciul, pentru că a comis cinci duble greşeli, trei la rând în ghemul al patrulea, pe care l-a câştigat, totuşi. 

Cu o defensivă destul de bună, Gauff s-a agăţat cu disperare de mingi, a depus efort în defensivă şi a reuşit şi ea câteva lovituri frumoase. Jucătoarea americană are mult talent, serveşte bine, loveşte puternic, se mişcă bine pe teren. Însă ea s-a înclinat în faţa valorii şi experienţei Simonei Halep, contând poate şi că a jucat trei meciuri în plus la acest turneu.

Halep a început meciul cu break, dar şi-a pierdut imediat serviciul. Americanca a ridicat scorul al 2-1, apoi jucătoarea română a obţinut, muncit, e drept, trei ghemuri la rând. Pe primul, cu serviciul (cu trei duble greşeli la rând), după ce a revenit de la 15-40. Halep a mai făcut un break, mult mai uşor decât anterioarele şi a închis setul cu 6-3, după 42 de minute de joc.

Setul al doilea a fost mai simpu pentru Simona Halep, chiar dacă s-a terminat tot cu 6-3 şi s-a văzut egalată după ce a condus cu 2-0, cu break în ghemul secund. 

Fostul lider WTA s-a desprins la 5-2, a avut două mingi de meci pe serviciul rivalei, dar Gauff le-a anulat şi s-a apropiat la două ghemuri. Tânăra sportivă din SUA nu a mai avut ce face în ghemul următor, iar Halep a pus capăt partidei, după 74 de minute.

Halep va evolua în sferturi cu Shuai Zhang (China), locul 50 WTA, care a întrecut-o, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-2, pe Daiana Iastremska (Ucraina), locul 35 WTA.

Zhang conduce cu 2-1 în partidele cu Halep. Victoriile chinezoaicei sunt din 2016, scoruri 6-4, 6-3, în turul I, la Australian Open, şi 6-0, 6-3, în optimi, la Beijing. Românca s-a impuns în 2012, în turul I la Indian Wells, scor 6-1, 6-1.

Calificarea în sferturi este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 294.000 de lire sterline (328.000 de euro) şi cu 430 de puncte WTA.

Halep este a patra oară în această fază, la Wimbledon, după ediţiile din 2014, când a ajuns în semifinale, 2016 şi 2017. Anul trecut, ea a pierdut în turul al treilea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării